Primăria Arad era să piardă o finanțare de la Banca Mondială [1]

La Primăria municipiului Arad a sosit o adresă din partea Ministerului de Finanțe, prin care se anunța că, dacă în termen de 10 zile nu se obține o Hotărâre de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, se va pierde finanțarea de la Banca Mondială, pentru investiția în canalizarea din cartiere, în valoare de 50,3 de milioane de euro, din care 40 de milioane de euro o reprezintă finanțarea nerambursabilă, informează corespondentul AMOS News.

În acest sens, Viceprimarul Tiberiu Dekany a fost prezent la București, la Guvernul României, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanțelor, Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuinței pentru a obține semnăturile necesare de la miniștrii guvernului liberal, în vederea promovării în viitoarele ședințe de Guvern a proiectului de hotărâre
În urma întrevederilor din Capitală, s-a reușit obținerea semnăturilor necesare de la miniștrii.

„În urma demersurilor făcute pe lângă miniștrii PNL, sper că vom reuși rezolvarea problemelor, în vederea obținerii finanțării pentru canalizare, cea mai importantă investiție a actualei administrații. Dorim să demonstrăm că, în ciuda diferendelor politice care există între PNL și PD, eu pun interesul arădenilor pe primul plan.

Indiferent dacă altcineva încearcă să își asume acest merit, eu știu că demersurile făcute de mine personal pe lângă miniștrii PNL au fost vitale pentru ca această investiție să poată demara, iar arădenii din cartiere să se poată bucura de infrastructură – canalizare menajeră, pluvială și reabilitarea drumurilor”, a declarat Tiberiu Dekany.

De investițiile făcute din fondurile de la Banca Mondială vor beneficia cartierele Gai, Sânicolau și Bujac.
Publicat de : Paul PREDA
Data publicării: 04 Mai 2007 - 06:02
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=24764&titlu=Primaria_Arad_era_sa_piarda_o_finantare_de_la_Banca_Mondiala