Suspendații lui Băsescu [1]

Ministrul  Zsolt Nagy nu este singurul ministru suspendat de către președintele Traian Băsescu. În octombrie 2006 Băsescu a semnat decretul de suspendare al ministrului apărării Teodor Atanasiu.



Fostul ministru al Apărării, Teodor Atanasiu, a fost acuzat - de către generalul în rezervă Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General - de ilegalități comise în timpul mandatui său în legătură cu o serie de achiziții publice realizate de MApN. Teodor Atanasiu a mai fost cercetat pentru abuz în serviciu, după ce purtătorul de cuvânt al Președinției Adriana Săftoiu și deputatul PSD Eugen Bejinariu au făcut plângere împotriva sa, însă procurorii militari au dispus neînceperea urmăririi penale pe numele său.

Traian Băsescu l-a suspendat, în data de 12 septembrie 2006, pe Teodor Atanasiu și, deși premierul a insistat ca decretul de suspendare să fie revocat, președintele nu s-a lăsat înduplecat. Nici acțiunea în instanță pornită de Teodor Atanasiu nu l-a făcut pe Băsescu să revină la sentimente mai bune. Și, pentru că a considerat că "cel mai deștept cedează", Atanasiu și-a prezentat demisia în faâa primului ministru în 25 octombrie.

Zsolt Nagy este acuzat de sprijinire a unui grup infracțional organizat cu caracter transnațional și de trădare prin transmitere de secrete.

Urmărirea penala față de Nagy Zsolt a început încă din 27 aprilie, printr-o rezoluție DIICOT. În luna martie a acestui an, președintele Traian Băsescu a trimis ministrului Monica Macovei cererea privind începerea procedurilor pentru urmărirea penală a lui Zsolt Nagy.


Publicat de : ---
Data publicării: 12 Iun 2007 - 06:43
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=25408&titlu=Suspendatii_lui_Basescu