Deputatul Buda apara UBB [1]

Deputatul PD Daniel Buda i-a solicitat ieri presedintelui UDMR, Marko Bela, sa ii retraga sprijinul politic deputatului Konya-Hamar Sandor

.

Potrivit unui comunicat emis ieri presei, Buda considera „ca fiind iresponsabila atitudinea lui Konya-Hamar Sandor de prezentare in fata Parlamentului European a unei situatii neconforme cu realitatea a Universitatii «Babes-Bolyai» si care dezinformeaza Parlamentul European cu privire la aceasta universitate”. In plus, deputatul democrat ii solicita liderului UDMR „sa-si stapaneasca parlamentarii din formatiunea pe care o conduce si sa se abtina de la un comportament duplicitar fata de Romania”.„Nu avem intentia sa-i retragem sprijinul   politic domnului Konya si sustinem demersul sau”, a replicat liderul UDMR Marko Bela. Acesta a pus solicitarea lui Buda pe seama faptului ca „periodic vrea sa socheze”.Konya-Hamar Sandor, europarlamentar al Romaniei, a initiat in urma cu doua saptamani, alaturi de alti doi deputati UDMR, un demers pentru reinfiintarea universitatii de stat cu predare in limba maghiara „Bolyai”, solicitand sprijinul Parlamentului European. La inceputul acestei saptamani, Konya a remis presei argumentatia in zece puncte, pe care a prezentat-o membrilor Comisiei de cultura si educatie a PE in favoarea „redeschiderii Universitatii Autonome Maghiare «Bolyai»„. 


Publicat de : ---
Data publicării: 05 Iul 2007 - 05:57
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=25678&titlu=Deputatul_Buda_apara_UBB