Basescu ii lauda pe maghiari si critica UDMR

Presedintele Traian Basescu (foto) a tinut, ieri, un lung discurs despre vizita sa in Harghita si Covasna, in care a vorbit atat despre valorificarea laptelui sau "nevalorificarea apelor minerale", cat si despre faptul ca UDMR reprezinta "echivalentul PSD"

. "Le pot comunica liderilor maghiari ca am intalnit foarte frecvent in abordarea oamenilor (…) etiche­te pe care cetatenii li le pun: corupti, baroni, nedemocra­tici - va pot pune si nume langa aceste etichete, dar nu vreau sa personalizez, li le voi comunica liderilor UDMR - sau echivalentul PSD", a spus Basescu. El a mai sustinut ca UDMR are "un comportament feudal" in ad­­ministratie, intrucat "ni­­mic ce nu este UDMR nu are drept de supravietuire, nici politic, nici ca salariat". Potrivit lui Basescu, ministrul UDMR Laszlo Borbe­ly a incercat sa blocheze acor­darea ajutoarelor pentru incalzire in Odorheiu Se­cuiesc, intrucat primarul acestei localitati apartinea UCM. Berea, indicele saraciei O mare parte a discursului sau, seful statului a explicat cat de saraci sunt locuitorii judetelor Harghita si Covasna, desi sunt foarte harnici si dispun de resurse naturale. "Oamenii din Covasna si Harghita sunt departe de a-si permite de multe ori ceea ce in mod obisnuit noi, la Bucuresti, ne permitem, ca, de exemplu, sa bei doua pahare cu bere la un targ", a aratat Basescu. El a reluat si afirmatiile potrivit carora copiii maghiari au dificultati in in­va­tarea limbii romane, din cauza manualelor prea dificile. "Copiii maghiari invata limba engleza cantand si limba romana plangand", ar fi spus un profesor de limba romana, citat de Ba­sescu.
Publicat de : ---
Data publicării: 15 Aug 2007 - 05:30
 

Link știre