Palatul Cotroceni, bulversat de un vacar [1]

Politia, Serviciul Roman de Informatii (SRI) si Serviciul de Paza si Protectie (SPP) au intrat in alerta din cauza unui vacar din Arad

. Ieri, in timp ce pastea turma de vaci a localnicilor din comuna Santmartin, adolescentul Daniel C., in varsta de 17 ani, a sunat de pe telefonul mobil la serviciul de urgenta 112 unde a spus ca este o bomba la Palatul Cotroceni. Palatul nu a fost evacuat deoarece, sustin surse din cadrul serviciilor de informatii, "exista o evidenta clara si o verificare riguroasa a fiecarei persoane care intra in Palat". Cu toate acestea, specialistii din cadrul SRI au solicitat verificarea fiecarei persoane care a intrat in curtea Palatului in ultimele zile. In acelasi timp, politistii au plecat spre locul de unde s-a sunat. Astfel, oamenii legii au dat de urma tanarului la jumatate de ora dupa apelul telefonic. "Telefonul a fost primit in jurul orei 12:30, iar tanarul a fost retinut si a fost audiat in legatura cu cele intamplate", a precizat pentru ZIUA inspectorul de politie Camelia Tuduce, purtator de cuvant al IJP Arad. Tanarul risca intre1 si 3 ani de inchisoare si o amenda ce poate ajunge la 20.000 RON. (Petrisor CANA)
Publicat de : ---
Data publicării: 22 Aug 2007 - 05:34
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=26528&titlu=Palatul_Cotroceni__bulversat_de_un_vacar