Guvernul nu i-a cumparat avioane lui Basescu [1]

Administratia Prezidentiala a fost ieri la un pas de a primi banii necesari pentru achizitionarea a doua aeronave Airbus, pe care seful statului urma sa le foloseasca in deplasari

.

Pe ultima suta de metri insa, guvernul si-a dat seama ca in proiectul de rectificare bugetara pe care l-a aprobat, la final, erau alocati peste 186 de milioane de lei in acest scop.Banii insa nu vor ajunge la Ministerul Transporturilor pentru cumpararea avioanelor pentru ca executivul a schimbat destinatia lor catre CFR, pentru plata subventiilor la bilete. „A existat aceasta mentionare, dar am scos-o din proiect, iar finantarea a fost inlocuita cu cea pentru CFR, care a avut prioritate. Vom vedea daca presedintele va mai face declaratii legate de avioane bune sau rele”, a spus Varujan Vosganian, ministrul economiei si finantelor.Avioane cu dispozitiv antirachetaRazboiul avioanelor de protocol a inceput la sfarsitul lunii iunie, cand au aparut in presa informatii privind cumpararea, pana in 2016, a doua aeronave noi, dotate inclusiv cu dispozitiv antiracheta si un minicabinet medical.Una urma sa-i revina presedintelui si o alta urma sa fie impartita de membrii guvernului si de sefii Camerelor parlamentare. Politicienii nu au privit cu ochi buni achizitia in valoare de 300 de milioane de dolari, insa presedintia a scos la iveala planul companiei Romavia de achizitionare a unor aeronave speciale, avizat prin semnatura premierului Tariceanu. Documentul a fost inaintat CSAT pe 11 mai, cand Basescu era suspendat din functie.


Publicat de : ---
Data publicării: 12 Sep 2007 - 05:50
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=26798&titlu=Guvernul_nu_i_a_cumparat_avioane_lui_Basescu