Modificarea Legii referendumului, in carca Senatului [1]

  Senatul va trebui sa decida asupra modificarii Legii referendumului, trimisa Parlamentului pentru reexaminare, de catre seful statului

. Astfel, presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a anuntat, ieri, ca, fiind prima Camera sesizata, Senatul va trebui sa stabileasca daca modificarea Legii referendumului este un act normativ nou sau nu. Olteanu a precizat ca modificarea asupra acestei Legi va trebui sa fie analizata serios, pentru a se stabili daca este aceeasi lege care a mai fost reexaminata de Parlament. Liderul deputatilor a mai precizat ca, in cazul in care este vorba de o noua lege, procedura de reexaminare trebuie sa inceapa, iar in cazul in care legea este neschimbata, va fi sesizata Curtea Constitutionala, intrucat s-ar crea un conflict intre institutii. Lucian Bolcas, vicepre- sedintele PRM, a declarat, marti, ca gestul presedintelui Traian Basescu de a trimite Parlamentului spre reexaminare Legea referendumului, adoptata cu amendamentul deputatului PSD, Eugen Nicolicea, reprezinta doar o fantezie juridica a presedintelui. Afirmatiile peremistului au venit dupa ce, marti, seful statului a trimis spre reexaminare Legea referendumului, care a fost adoptata cu amendamentul deputatului social- democrat, Eugen Nicolicea, care prevedea amanarea alegerilor, in cazul convocarii unui referendum national in aceeasi zi cu euroalegerile.
Publicat de : ---
Data publicării: 08 Noi 2007 - 06:40
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=27336&titlu=Modificarea_Legii_referendumului__in_carca_Senatului