Basescu si-a amanat vizitele externe ca sa-si salveze referendumul [1]

Asul din maneca al presedintelui Traian Basescu pentru runda finala a campaniei pentru referendum, din aceasta saptamana, vor fi mesajele mult mai agresive decat pana acum, sustin surse politice apropiate sefului statului

.

De altfel, potrivit acestora, Basescu si-a amanat in ultimul moment, pentru o data nedeterminata, turneul oficial pe care urma sa-l faca astazi si maine in Kuwait si Emiratele Arabe Unite, programat cu cateva luni in urma. Motivul este ca seful statului doreste sa foloseasca la maximum fiecare zi inainte de referendumul din 25 noiembrie. Sursele citate sustin ca ceea ce ar fi produs ingrijorare la Palatul Cotroceni ar fi fost rezultatele celor mai recente cercetari sociologice care indica un interes extrem de scazut al populatiei pentru referendum, chiar si in comparatie cu cel pentru alegerile europarlamentare.  Conferinta la IasiDrept urmare, presedintele va merge astazi la Iasi pentru a sustine o conferinta de presa pe tema referendumului privind votul uninominal. Conform afirmatiilor liderilor ieseni ai PD, seful statului ar fi ales Iasiul pentru a-si transmite mesajul politic din cauza embargoului mediatic care i-ar fi fost impus in Capitala. Basescu a mai facut o vizita la Iasi in urma cu opt zile, la mitingul organizat de PLD cu ocazia prezentarii oficiale a candidatilor partidului pentru alegerile europarlamentare. Cu acel prilej, seful statului a invocat pentru prima data aparitia unui „baraj informativ” orchestrat de „oligarhia politica”, care ar fi menit sa impiedice transmiterea informatiilor relevante cu privire la referendum. Ieri, seful statului a participat la Cluj la un miting electoral al PD. Cu acest prilej, seful statului a spus ca un esec major al actualei clase politice este coruptia la nivel inalt, existand un sistem transpartinic ce leaga politicieni de la UDMR de cei de la PSD si de la PNL. (A contribuit Raluca Crisan)

 

Traian Basescu


Publicat de : ---
Data publicării: 19 Noi 2007 - 05:38
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=27420&titlu=Basescu_si_a_amanat_vizitele_externe_ca_sa_si_salveze_referendumul