Dan Iosif va fi inmormantat astazi [1]

Dan Iosif, revolutionar si deputat PSD, va fi inmormantat astazi cu onoruri militare in Cimitirul Eroii Revolutiei, din Capitala

.

La slujba, care va avea loc la ora 13.00, vor participa camarazi din timpul Revolutiei, politicieni si persoane publice. La initiativa social-democratilor, presedintele Camerei Deputatilor Bogdan Olteanu i-a cerut ieri presedintelui Traian Basescu sa-i acorde lui Dan Iosif, post-mortem, Ordinul National Serviciul Credincios in grad de ofiter. Seful statului a acceptat si a semnat aseara decretul prin care i se accorda aceasta distinctie.Zeci de coroane depuse la catafalcLa catafalcul lui Dan Iosif, din holul Senatului, au fost depuse zeci de coroane. Intre cei care au trecut ieri sa aprinda o lumanare au fost membrii Comisiei de aparare a Camerei Deputatilor, din care a facut parte revolutionarul. Ioan Mircea Pascu, Eugen Bejinariu (PSD), Costica Canacheu (PD), George Scutaru (PNL) si-au exprimat regretul pentru disparitia colegului lor. Pascu a spus ca Dan Iosif era omul care „a avut curajul opiniilor si a trait drept in picioare”.  Printre alti parlamentari care au venit sa-si ia ramas bun s-au numarat Serban Nicolae, Marius Marinescu, Aura Vasile si Ion Radoi. Timp de doua nopti, revolutionarii  au strajuit trupul neinsufletit al lui Dan Iosif.  In varsta de 57 de ani, acesta a murit din cauza unui cancer pulmonar avansat. El a incetat din viata in Siberia, la clinica „Virus” din Novosibirsk, unde a fost supus unui tratament neconventional pe baza de bioenergie. Unul dintre fruntasii Revolutiei din 1989, Dan Iosif a fost un fidel al lui Ion Iliescu. Impreuna cu acesta a pus bazele FSN-ului, a primului guvern, iar intre 1992-1996 i-a fost consilier prezindential. Pana in 2000, cand social-democratii erau in opozitie, a fost seful cabinetului senatorial al lui Iliescu.

La catafalcul din holul Senatului au fost depuse zeci de coroane de flori


Publicat de : ---
Data publicării: 08 Dec 2007 - 08:36
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=27594&titlu=Dan_Iosif_va_fi_inmormantat_astazi