Politicienii fug de Primaria Generala ca de dracu` [1]

O infrastructura ca vai de ea, o canalizare care cedeaza la prima ploaie mai serioasa, cartiere intregi doar cu cite o cismea la coltul strazii si cea mai mare aglomeratie urbana pe metrul patrat - astfel arata Capitala României

. Asa stind lucrurile, functia de edil sef al Bucurestiului nu mai este la fel de atractiva pentru politicienii cu staif care, indiferent de partid, nu mai vor sa dea viata dulce de parlamentar (sau chiar de ministru, la o adica) pe traiul tracasat de la Primaria Generala. Avanpremiera primului scrutin din acest an arata ca viitoarele alegeri locale s-au transformat intr-o grea incercare pentru partide. Atit pozitiile oficiale cit si informatiile din culise arata ca, in mai toate formatiunile serioase, se poarta adevarate lupte nu pentru obtinerea calitatii de candidat ci dimpotriva, pentru evitarea onoarei de a fi desemnat in aceasta postura. De departe, partidul cu cele mai mari probleme in domeniu este PD-L, unde situatia a devenit atit de serioasa incit s-a impus inclusiv interventia lui Traian Basescu. Ascultatori de obicei, democratii nu s-au grabit insa sa urmeze si de aceasta data indicatiile `sefului`. Cine va fi condamnat sa candideze: Blaga sau Videanu? Nu este pentru nimeni un secret ca au existat si in trecut diferente de opinii intre fostul lider democrat, ajuns astazi in fruntea statului, si echipa pe care el a lasat-o la conducerea PD. Intensitatea conflictului stirnit pe seama viitoarei candidaturi la localele bucurestene depaseste insa momentele anterioare - iar impasul este departe de a fi depasit. Concret, se stie ca Basescu doreste ca PD-L sa fie reprezentat de Vasile Blaga sau de Adriean Videanu, in timp ce acestia refuza cu inversunare onoarea. Dornici sa scape de povara Capitalei, cei doi au incercat sa-l convinga pe Radu Berceanu sa candideze – varianta insa hotarit respinsa de „victima” in cauza. Cum sondajele demonstreaza ca alti candidati cu sanse nu prea sint, s-ar parea ca Blaga si Videanu vor fi obligati, intr-un final, sa decida care dintre ei se sacrifica in numele partidului (si al lui Basescu). Din pacate pentru cei doi, inclusiv calitatile prezente - in cazul lui Videanu cea de primar general in functie si in cel al lui Blaga cea de sef al Organizatiei PD-L de Bucuresti - i-au transformat in victime perfecte pentru o viitoare candidatura. Ironia face ca amindoi sa se afle, oarecum macar, in dizgratia `sefului`, prin urmare va fi foarte interesant de urmarit evolutia `primariadei` care se desfasoara in prezent in PD-L. Ca lucrurile sa se complice si mai mult, democratii care pareau a fi, pina deunazi, favoritii zeitei Fortuna, au inceput sa se confrunte si cu tulburarile interne inerente mariajelor silite - fie ele si politice. Concret, ne referim la dorinta oamenilor lui Stolojan de a avea si ei primarii lor, pe la unele sectoare macar. Cum insa legislatia modificata ba de PSD (pe vremea razboiului cu Basescu) ba de PNL (in urma frecusului cu democratii) a dat practic puterea primarilor de sector, democratii lui Boc nu prea au chef de intrusi, mai ales cu pedigree liberal, care la o adica sa-l contreze pe un viitor primar general cu radacini pediste. Stiut fiind si ca `mixture` democrato-peledista are inca multe cocoloase, departe de a fi omogenizate, ambitiile nutrite de oamenii lui Stolojan risca sa provoace alte tensiuni in cohortele conduse de Boc. PSD cauta si el o `victima` La fel de adevarat este ca nici adversarii democratilor nu stau mai bine. Infrinti mereu pe frontul bucurestean, pesedistii lui Mircea Geoana dau si ei din colt in colt in incercarea de a gasi un candidat valabil. Mai mult, impartirea PSD-ului in mai multe tabere ingreuneaza selectia. Ca si la PD-L, unii dintre social-democratii creditati cu oarece sanse - gen Victor Ponta sau Cristian Diaconescu - declina onoarea de supraveghea ulitele Capitalei. Bine situat si el in sondajele preliminare, Sorin Oprescu nici el nu ar prea avea chef sa intre din nou in lupta, mai ales dupa ce partidul l-a lasat sa se descurce aproape singur la incercarile anterioare. Dupa cum spun unii si altii, principalele doua partide (respectiv PD-L si PSD) asteapta fiecare sa vada pe cine va desemna adversarul - in conditiile in care, de fapt, nici una dintre formatiuni nu are vreun candidat. Chiar si asa, cel care poate pierde cel mai mult din toata aceasta vinzoleala este PD-L, partid care a dat pina acum senzatia ca stie foarte bine ce face si ca dispune de o solida coerenta interna. Bulibaseala numirii unui candidat la PMB arata insa ca lucrurile nu stau chiar asa si ca in universul pedelist nu exista numai armonie. Cert este ca, in cazul in care democratii nu vor rezolva rapid problema, imaginea PD-L va avea de suferit taman in pragul alegerilor - ceea ce va merge la sufletul majoritatii clasei politice.
Simona Badulescu, Ana-Maria Ludatser

alte articole_bk din Politica.




Publicat de : ---
Data publicării: 29 Feb 2008 - 05:29
 

Link ştire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=28518&titlu=Politicienii_fug_de_Primaria_Generala_ca_de_dracu`