Credit luat de Primaria Iasi, contestat in campanie

In ultima saptamana de campanie electorala, creatoarea de moda Irina Schrotter acuza reprezentantii municipalitatii ca au ascuns opiniei publice mai multe clauze ale contractului prin care Primaria s-a indatorat cu 200 de milioane de lei de la banca austriaca Dexia Kommunal Credit

. Potrivit unui raport prezentat de Schrotter apartinand firmei VMB Partners, consultant financiar al Primariei Iasi pentru acest credit, banii imprumutati de municipalitate ar trebui returnati bancii austriece in trei ani si nu in 22 de ani, asa cum a fost informata opinia publica. Rambursarea creditului urmeaza sa se faca cu banii atrasi din obligatiuni municipale, iar prima transa a acestora trebuia deja emisa pana la sfarsitul anului 2007, in timp ce a doua transa are ca termen finele anului 2009. "Imprumutul a fost garantat cu incasarile Primariei Iasi pentru urmatorii trei ani. Faptul ca nu s-a respectat una dintre clauze, neemitand la termen obligatiunile municipale, inseamna ca Dexia poate bloca oricand doreste toate incasarile la bugetul local", sustine Irina Schrotter. Finantistii Primariei admit ca acuzatiile creatoarei de moda, sustinatoare a candidatului PD-L la Primaria Iasi, sunt fondate. "Pentru a emite obligatiunile municipale trebuia sa cheltuim prima jumatate a imprumtului, adica 100 de milioane de lei, ori pana acum nu am folosit decat 68 de milioane de lei. N-am reusit pana acum sa cheltuim cat trebuia, pentru ca am avut probleme cu licitatiile, insa avem timp, important e sa cheltuim banii legal", a raspuns Victorel Lupu, seful Directiei de Finante Publice Locale din subordinea Primariei Iasi.
Publicat de : ---
Data publicării: 27 Mai 2008 - 04:39
 

Link știre