Cronica partidelor parlamentare... si PNL vizeaza un sfert din Consiliile Judetene

Vicepresedintele PNL Norica Nicolai crede ca partidul pe care il reprezinta ar urma sa obtina aproximativ 20-25 la suta dintre functiile de presedinti de consilii judetene, procent care ar fi obtinut si in cazul consilierilor judeteni, transmite corespondentul Rompres

.
Norica Nicolai, care face parte din echipa de coordonare a campaniei electorale a PNL, a afirmat marti, la Cluj, ca liberalii au procentaje bune inclusiv in judete care traditional nu erau considerate de dreapta, adaugand ca, in opinia sa, organizatia clujeana va obtine rezultate ce se vor incadra in media de la nivel national a partidului. Norica Nicolai a mai spus ca PNL a facut sondaje de opinie in mai multe judete, iar, conform sondajului realizat in Cluj, candidatul liberalilor la presedintia Consiliului Judetean, Marius Nicoara, se situeaza pe primul loc in preferintele electoratului.
In context, liderul liberal a declarat ca Alin Tise, candidatul PD-L la sefia CJ Cluj, nu face decat sa “paraziteze” imaginea pozitiva pe care o are nasul sau, Emil Boc (primarul Clujului si presedintele PD-L - n.r.). La randul sau, liderul liberal Eugen Nicolaescu a afirmat,la Iasi, ca PNL nu are dusmani politici, ci doar adversari. In ceea ce ii priveste pe social-democrati, vicepresedintele PNL a afirmat ca acestia “se vor duce la lada cu istorie pentru ca sunt niste aroganti”.
Eugen Nicolaescu a opinat ca la Iasi este necesara o schimbare la nivelul administratiei publice locale, afirmand, in acest sens, ca PNL are cei mai buni candidati pentru functiile de conducere ale judetului.



Publicat de : ---
Data publicării: 29 Mai 2008 - 05:25
 

Link ştire