Geoană îl suspectează pe Băsescu de populism și demagogie [1]

Președintele PSD, Mircea Geoană, a susținut astăzi că demersul lui Traian Băsescu cu privire la un dialog cu reprezentanții partidelor politice pe tema valului de scumpiri are un substrat populist și demagogic.



"Am primit invitația pe care președintele a adresat-o partidelor parlamentare. Noi înțelegem demersul acesta care are în mod transparent un  substrat populist și demagogic", a spus Geoană.
Liderul social-democrat este de părere că singurul responsabil de scumpirile care se vor abate asupra țării noastre este doar Guvernul care nu știe cum să evite acestă situație.

"Întreaga responsabilitate pentru scumpirile care vin în lanț asupra României aparțin puterii. Este o guvernare de dreapta care nu dorește, nu știe sau nu poate să atenueze impactul social atunci când situația de genul scumpirilor în lanț apare", a mai spus președintele PSD.

Potrivit acestuia, șeful statului ar trebui să meargă la Guvern și să discute pe acest subiect și nu să atragă Parlamentul și partidele în această capcană de imagine.
Geoană a spus că PSD va lua parte la întâlnirea de pe 1 iulie dar nu la nivel de conducere întrucât în acea zi se va afla la un congres.

"Noi vom răspunde la un nivel moderat de participare la această invitație. Noi vom trimite o echipă la această consultare ținând cont de faptul că atât eu cât și alți colegi vom fi pe 1 iulie la un congres al Internaționalei Socialiste la Atena", a conchis Geoană.

Traian Băsescu a trimis ieri o scrisoare liderilor partidelor parlamentare prin care i-a invitat la Palatul Cotroceni pe data de 1 iulie la o discuție pe tema scumpirilor care se vor abate asupra României.


Publicat de : Alina BOGHICEANU
Data publicării: 26 Iun 2008 - 04:28
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=30067&titlu=Geoana_il_suspecteaza_pe_Basescu_de_populism_si_demagogie