Emil Boc spune că Năstase nu poate fi candidatul PSD la Cotroceni [1]

Președintele PD-L, Emil Boc, susține că opinia publică va avea un șoc, dacă PSD îl va desemna pe Adrian Năstase, drept candidat la președinția României.

Emil Boc a motivat că Adrian Năstase nu poate fi candidatul PSD, la alegerile prezidențiale, din 2009, deoarece acesta "face tot ce-i stă-n putință să se ascundă de justiție și folosește imunitatea parlamentară ca un instrument pentru a nu da fața cu justiția". Reprezentantul PD-L a precizat, totuși, că nu știe dacă Năstase este vinovat sau nu. "Este o chestiune de decență publică, ca atunci când cineva aspiră la o asemenea demnitate în stat, să-și rezolve problemele de justiție, și să nu folosească arma imunității parlamentare ca scut de protecție", a precizat, astăzi, Emil Boc. 


Publicat de : Cosmin BUHUȘ
Data publicării: 14 Iul 2008 - 05:07
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=30429&titlu=Emil_Boc_spune_ca_Nastase_nu_poate_fi_candidatul_PSD_la_Cotroceni_