Basescu face apel la autoritatile din nordul tarii sa-si cheme salariatii din concediu [1]

 
Presedintele Traian Basescu a declarat, luni seara (28 iulie 2008), ca autoritatile locale din zonele afectate de inundatiile din nordul Moldovei trebuie sa îsi cheme urgent salariatii din concediu

.
 
"Am vazut foarte multi oameni disperati, dar, în egala masura, am vazut si administratii locale cu efective descompletate de perioada de vacanta. Lucru pentru care nu putem condamna pe nimeni, e perioada de vacanta. Dar cred ca toate administratiile locale, fie ca sunt la nivel comunal, judetean sau institutii descentralizate ale Guvernului în teritoriu, trebuie sa-si cheme urgent salariatii din concediu, în mod deosebit pentru judetele din Moldova, având în vedere ca problemele sunt extrem de dificile si administratiile locale sau structurile descentralizate, daca sunt descompletate ca personal, ca efect al concediilor, nu vor putea face fata urmarilor inundatiilor. Este extrem de necesara revenirea administratiei locale si a structurilor descentralizate la potential maxim de functionare", a spus Traian Basescu, dupa ce în ultimele zile a vizitat mai multe zone calamitate din Moldova.
 
Seful statului a semnalat ca Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta mobilizeaza zilnic acelasi personal.
 
"Am vazut militari care tin de ISU care sunt epuizati, de 2-3 zile lucrând zi si noapte în operatiuni de salvare. Oboseala este normala fata de situatia existenta în teren si fata de efortul facut de personalul ISU", a spus presedintele Basescu.

Publicat de : ---
Data publicării: 29 Iul 2008 - 05:19
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=30594&titlu=Basescu_face_apel_la_autoritatile_din_nordul_tarii_sa_si_cheme_salariatii_din_concediu