UE nu agreeaza alegeri anticipate in Romania [1]

Co-presedintele Comitetului Parlamentar Mixt Romania-UE, italianul Guido Podesta, a declarat, ieri, ca organismele internationale trebuie sa aiba siguranta unor parteneri de discutii pe termen lung la Bucuresti.

"E cazul sa subliniez ca tara dumneavoastra traverseaza in prezent un moment deosebit si trebuie sa fie limpede pentru toti cetatenii, pentru fortele politice si pentru cei mai inalti responsabili ca stabilitatea politica este un factor pozitiv, astfel incat noi sa putem avea interlocutori de durata", a aratat Podesta. Europarlamentarul si-a exprimat speranta ca Romania isi va respecta angajamentele asumate, adaugand ca exista conditiile necesare acestui obiectiv. "Refuz insa sa cred ca exista o idee preconceputa, potrivit careia tarii dumneavoastra nu i s-ar fi acordat sansa de a-si juca toate cartile", a spus reprezentantul PE. Aceste afirmatii au fost facute, ieri, la Palatul Parlamentului, dupa incheierea lucrarilor celei de a 18-a sesiuni a Comitetului Parlamentar Mixt Romania-UE, dedicata analizei stadiului pregatirii aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana.
Publicat de : Bogdan COSTACHE
Data publicării: 09 Apr 2005 - 10:38
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=3116&titlu=UE_nu_agreeaza_alegeri_anticipate_in_Romania