Dosarul deputatului PRM Ioan Rus, de la Tribunal la CCR [1]

Magistrații Tribunalului București au decis, astăzi, ca procesul CNSAS împotriva deputatului PRM Aurel Ioan Rus să fie trimis la Curtea Constituțională (CCR), după ce acesta a invocat neconstituționalitatea Ordonanței CNSAS.

Deputatul Aurel Ioan Rus este și preot. El a pus în vedere Tribunalului București, pe 22 septembrie, că  solicitarea Colegiului de anchetare penală contravine cu votul dat în Parlament de către senatorii juriști, privind interzicerea  verificării preoților.

Deși, inițial, legea a fost votată de senatorii juriști, criticile și controversele care au urmat, i-au determinat să se răzgândeacă și să modifice legea, așa încât să se revină la prevederile inițiale. Astfel, preoții vor putea fi verificați de CNSAS, însă numai la cererea șefilor cultelor religioase din care fac parte. Ori, până în acest moment, șeful cultului regilios din care Ioan Rus face parte, nu a cerut acest lucru.

Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) a anunțat în luna mai că, în urma verificărilor, s-a constatat că deputatul și preotul Ioan Rus este fost colaborator al Securității. Conducerea Colegiului au trimis documentele, drept probă, în instanță.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) l-au trimis în judecată pentru mai multe infracționalități.

Potrivit DIICOT, Ioan Aurel Rus s-ar fi folosit de calitatea sa de demnitar pentru a transporta, călăuzi și îndruma ilegal prin frontiera de stat a României, în cursul anilor 2003 și 2004, două persoane. Pentru a le fi de ajutor, în calitate de deputat PRM, Ioan Rus a falisificat și vizat documentele necesare trecerii graniței.


Publicat de : Mihaela ȘTEFAN
Data publicării: 21 Oct 2008 - 05:34
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=31330&titlu=Dosarul_deputatului_PRM_Ioan_Rus__de_la_Tribunal_la_CCR