PD-L ameninta cu o motiune de cenzura [1]

PD-L ameninta cu o motiune de cenzuraPD-L va depune o motiune de cenzura daca premierul Tariceanu va bloca majorarea salariilor cadrelor didactice si invita toate partidele parlamentare care au sustinut acest proiect de lege sa semneze demersul antiguvernamental, au anuntat ieri liderii Emil Boc si Theodor Stolojan

.Prim-vicepresedintele PD-L Theodor Stolojan a anuntat ieri, dupa sedinta conducerii partidului, ca democrat-liberalii vor initia o motiune de cenzura împotriva Guvernului pentru "încalcarea Constitutiei" si "abuz în serviciu", în cazul în care Executivul va bloca majorarea salariilor profesorilor. "Al doilea motiv este faptul ca Guvernul are si a avut resursele necesare pentru a face majorarea salariilor profesorilor, deci sa aplice legea", a declarat Theodor Stolojan."Cine nu va semna motiunea de cenzura pe care o vom depune în Parlament (...) nu este de acord cu majorarea salariilor la profesori", a mai spus prim-vicepresedintele PD-L, potrivit NewsIn.La rândul sau, liderul democrat-liberalilor, Emil Boc, a declarat ca textul demersului antiguvernamental va fi definitivat marti si va purta semnatura celor 103 parlamentari ai partidului.Întrebat daca se asteapta ca textul sa primeasca si semnaturile parlamentarilor PRM, Emil Boc a declarat ca PD-L va discuta cu senatorii si deputatii de la toate partidele, indiferent de culoarea politica, deoarece este o tema prea importanta pentru a încerca "banalizarea ei pe criterii de partizanat politic".Reprezentantii celorlalte partide au comentat în mod diferit aceasta actiune anuntata de PD-L, în functie de culoarea politica.Astfel, purtatorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat ca partidul sau nu va semna si nici nu va vota motiunea democrat-liberalilor, apreciind ca demersul PD-L este unul politicianist si ca nu este fezabil din punct de vedere al procedurilor parlamentare."Daca Guvernul va promova o ordonanta de urgenta, noi vom fi cei care vom sustine discutarea ei în Parlament si eliminarea rapida printr-o lege de respingere a acesteia. Doar daca primul-ministru va veni în Parlament sa-si asume raspunderea, ne vom gândi serios la posibilitatea unei motiuni de cenzura", a declarat Diaconescu pentru NewsIn.Senatorul a precizat ca demersul PD-L nu a fost discutat înca în cadrul conducerii PSD, dar a apreciat ca motiunea cu care democrat-liberalii ameninta Guvernul este un demers politicianist.PRM si PC, în schimb, au anuntat ca vor vota motiunea de cenzura a PD-L. Astfel, potrivit vicepresedintelui PRM Lucian Bolcas, va semna "neconditionat" motiunea de cenzura pe care PD-L intentioneaza sa o înainteze Parlamentului, pe motiv ca Guvernul Tariceanu da dovada de nesupunere civica.PC va vota o motiune de cenzura, daca Guvernul nu creste salariile din educatie si pensiile I si II.La rândul sau,  deputatul PC Bogdan Ciuca a declarat, ieri, la Galati, ca partidul sau va sustine orice motiune de cenzura, indiferent de initiatorul acesteia, daca Guvernul va bloca sau va amâna aplicarea legilor de majorare a salariilor din educatie si a pensiilor la grupele I si a II-a.
Publicat de : ---
Data publicării: 28 Oct 2008 - 05:39
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=31392&titlu=PD_L_ameninta_cu_o_motiune_de_cenzura