Unitate de monolit in jurul conducatorului iubit

Traian Basescu si-a realizat visul: are un premier care nu-i iese din cuvant si o majoritate parlamentara pe care ar fi invidiat-o si Ion Iliescu la inceputul anilor 90

. Nici o voce rebela nu ameninta unitatea de monolit a partidului prezidential. Zvonurile despre marginalizarea greilor din PD-L s-au dovedit eronate. Simple intoxicari. Vechea garnitura de la conducerea PD nu a fost trasa pe linie moarta, ba chiar a primit cele mai importante portofolii ale Guvernului Boc. Incepand cu Economia si Finantele, gestionate de tandemul Marmosim Videanu-Pogea. Berceanu, sustinatorul mineritului cu cianuri de la Rosia Montana, si-a primit inapoi fotoliul de la Transporturi. Nici Blaga nu a fost lasat pe dinafara. Chiar daca nu a mai prins Internele, a obtinut totusi un minister foarte interesant: Lucrarile Publice. Asadar, nici vorba de schisme in PD-L. Si mai tras de par mi se pare scenariul ipoteticei disidente a lui Theodor Stolojan. Avansat insistent in ultima vreme, el este doar o perdea de fum aruncata in ochii electoratului. Mai transparenta decat celebra rapire din Irak. Vedem acum ca nu pentru promovarea tinerilor politicieni a facut Stolojan controversatul pas inapoi. Scuza era oricum penibila. Atunci care au fost motivele retragerii sale intempestive? Cica draga Stolo ar fi fost indispus de alianta imorala cu PSD. Stia insa cine urmau sa-i fie partenerii de guvernare inca de cand acceptase desemnarea pentru functia de premier. Nu avea cum sa-si faca iluzii cu privire la libertatea sa de a-si alege ministrii. Nici nu a dat semne ca ar fi interesat de acest lucru. Absenta sa din prima echipa de negociatori a PD-L a parut extrem de bizara. Si mai bizara a fost seninatatea cu care a acceptat Traian Basescu vestea razgandirii lui Stolojan. Daca gestul nu era convenit de comun acord, presedintele ar fi avut toate motivele sa se simta groaznic tradat. Lasat balta, la greu, de omul in care crezuse. Expus ridicolului. Sunt putin trist, s-a multumit sa comenteze seful statului. In loc de vreo aluzie la lipsa de responsabilitate, Basescu a elogiat inca o data marile calitati ale vechiului sau prieten. Prezentandu-l pe Emil Boc ca pe o solutie de avarie, lipsit de anvergura lui Stolojan. Ai fi zis ca primarul Clujului calcase pe bec, nu primul nominalizat al Cotroceniului. In mod evident, presedintele nu s-a suparat pe draga Stolo. La fel de limpede e faptul ca nu probleme de sanatate au stat in spatele acestei misterioase retrageri. Spre deosebire de 2004, boala nu a fost acum nici macar mimata. Stolojan nu s-a refugiat in vreun sanatoriu, nu a plecat in vacanta, nu s-a incuiat in casa. Dimpotriva, a inceput brusc sa negocieze in numele partidului. Vioi si deloc depresiv. I s-a oferit si o functie de consilier guvernamental. Semn ca nu si-a dezamagit colegii, ci s-a achitat constiincios de sarcina primita. Sarcina de a-i deschide drumul premierului Traian Boc. Si totusi de ce era nevoie de aceasta diversiune? Doar pentru ca presedintele voia sa para om de cuvant in ochii electoratului? Spera ca numele lui Stolojan va indulci pilula aliantei contra firii cu PSD? Poate. Mai probabil este insa ca aceasta prima nominalizare a fost menita sa inchida usa oricaror negocieri cu liberalii. PNL-ul nu putea accepta tratative cu cel care incercase sa le distruga partidul. Iar PDL-ul avea astfel pretextul necesar pentru o alianta cu PSD. Social-democatii aduc o masina de vot mult mai mare si mai disciplinata. Si, de dragul ciolanului, par mai dispusi sa inchida ochii la derapajele autoritariste ale tatucului de la Cotroceni. Asa s-a incropit guvernul de criza. Criza e aici. Nu cea economica, cea de incredere.
Publicat de : ---
Data publicării: 20 Dec 2008 - 06:14
 

Link știre