Senatorul Ghișe nu renunță la Legea "știrilor pozitive" [1]

Senatorul Ioan Ghișe susține că va reformula proiectul de lege privind raportul dintre știrile pozitive și cele negative, inițiat în legislatura trecută de el și Gherorghe Funar. 



"O să reiau această inițiativă legislativă în care o să introduc și criteriile care stabilesc teme pozitive și cele negative, pentru că miza este mult mai mare decât ne imaginăm. Există studii care demonstrează caracterul nociv al bombardamentului cu știri negative”, a declarat senatorul Ioan Ghișe.

Ghișe a precizat că decizia CCR, care a stabilit că legea este neconstituțională, se bazează doar pe argumente contradictorii.

Pe de altă parte, senatorii din comisia Juridică,  au votat raportul de constatare a neconstituționalității asupra "Legii știrilor pozitive". Președintele comisiei, Toni Greblă, a afirmat că  legea ar introduce "o formă de cenzură, care ar fi la mâna unei instituții ai cărei membri sunt numiți politic”.


Publicat de : Cosmin BUHUȘ
Data publicării: 18 Feb 2009 - 04:31
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=32422&titlu=Senatorul_Ghise_nu_renunta_la_Legea___stirilor_pozitive___