PNL va redepune motiunea pe educatie, in cazul respingerii primei variante [1]

PNL va redepune motiunea pe educatie, in cazul respingerii primei varianteDragos ManeaAlina Gorghiu, deputat al PNL, sustine ca va redepune motiunea pe Educatie, împreuna cu lista de semnaturi, în situatia în care plenul Camerei Deputatilor va adopta miercurea viitoare punctul de vedere al Comisiei de regulament, care sustine ca deputatii nu pot discuta un text modificat, informeaza NewsIn

.În acest sens, deputatul liberal a declarat ca PNL va "merge pâna la capat si într-o situatie, si în cealalta. Vom depune din nou lista de semnaturi, daca plenul Camerei Deputatilor va hotarî miercuri acest lucru, cu toate ca recomandarea Comisiei de regulament sufera de sindromul incorectitudinii politice".Totodata, deputatul PNL a completat ca "masurile aberante luate de Andronescu sunt o sursa de permanente motiuni simple, însa haosul promovat de dumneaei, care da ordine seara pentru a le anula dimineata, nu ne garanteaza ca vom ajunge vreodata sa dezbatem aceste motiuni simple în plenul Camerei Deputatilor". "Motiunea îi pune într-o situatie delicata inclusiv pe colegii doamnei Andronescu, pentru ca masurile haotice ale acestui ministru al Educatiei au fost criticate chiar de catre Basescu", a mai spus Gorghiu.Motiunea simpla a PNL pe educatie va reintra pe ordinea de zi a plenului de miercuri, dupa ce va fi dat votul final pe proiectele de legi dezbatute în ultimele doua saptamâni, a precizat, la finalul sedintei de Birou Permanent, secretarul Dumitru Pardau. De asemenea, el a explicat ca dezbaterea asupra motiunii va fi reluata din punctul în care a fost întrerupta în 23 martie, si anume cel referitor la solicitarea unui punct de vedere din partea Comisiei pentru Regulament asupra neconcordantei între textul depus de liberali la presedintele Camerei si textul citit în plen. Potrivit viceliderului grupului deputatilor PNL, Eugen Nicolaescu, punctul de vedere al Comisiei pentru Regulament va fi supus la vot, iar daca acesta este însusit de catre deputati, liberalii vor trebui sa depuna o noua motiune. Daca punctul de vedere al Comisiei este respins în plen, se reia dezbaterea si votarea motiunii.Amintim ca luni Comisia pentru Regulament a stabilit, cu unanimitate de voturi, ca liberalii au încalcat Regulamentul în sedinta de plen din 23 martie si ca trebuie sa reia procedura pentru depunerea unei noi motiuni simple, daca mai vor sa se dezbata în plenul Camerei Deputatilor problemele din învatamânt.Membrii Comisiei de Regulament, exceptându-l pe reprezentantul PNL, Ciprian Dobre, care nu a fost prezent la sedinta, au votat, luni, un punct de vedere referitor la situatia din plenul desfasurat pe 23 martie legata de motiunea simpla pe învatamânt depusa de liberali. Punctul de vedere al Comisiei ar putea intra în dezbaterea Biroului Permanent de miercuri.Presedintele Comisiei pentru Regulament a explicat ca prin acceptarea unui demers ca acela al liberalilor s-ar crea un precedent periculos, astfel ca a depune un text al motiunii si a-l schimba pâna la vot ar putea deveni o practica comuna.
Publicat de : ---
Data publicării: 09 Apr 2009 - 05:52
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=32849&titlu=PNL_va_redepune_motiunea_pe_educatie__in_cazul_respingerii_primei_variante