Arad: Orașul Lipova este cetatea culturală a județului, timp de șase luni [1]

Consilierii județeni, membri ai Comisiei de Cultură, conducerea Centrului Cultural Județean Arad și vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Țolea s-au deplasat la Lipova, orașul care timp de 6 luni a fost desemnat Cetatea Culturală a Județului, transmite corespondentul Informatia.ro (AMOS News).

Oficialitățile județene au purtat o serie de discuții cu reprezentanții administrației publice locale, responsabili cu problemele culturale. Tema principală a discuțiilor a reprezentat-o calendarul evenimentelor din perioada 1 aprilie – 1 octombrie, cuprinse în proiectul „Lipova, Cetatea Culturală a Județului Arad”.

Deschiderea oficială va avea loc în data de 20 aprilie și va debuta cu o paradă a portului popular, urmată de un spectacol folcloric. Următorul eveniment este stabilit pentru data de 29 aprilie, când la Mănăstirea Maria Radna, Filarmonica de Stat Arad va susține un concert.

„Sunt convins că evenimentele cuprinse în proiectul «Lipova, Cetate Culturală a Județului Arad» vor înregistra un real succes, având în vedere că este vorba de un oraș cu o bogată tradiție și o viață cultural-artistică intensă”, a precizat Adrian Țolea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Publicat de : Paul PREDA
Data publicării: 09 Apr 2009 - 05:52
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=32851&titlu=Arad__Orasul_Lipova_este_cetatea_culturala_a_judetului__timp_de_sase_luni