Timiș: Industria automotive din Deta, salvată de la faliment [1]

O companie slovenă, cu filiale în 38 de țări, a cumpărat secția de tapițerie a fabricii Eybl din orașul timișean Deta, salvând astfel economia locală și sute de locuri de muncă, transmite corespondentul Informatia.ro (AMOS News).

Peste o mie de persoane din zona de sud a Timișului și din unele localități cărășene au fost disponibilizate, în ultimele luni, de la Eybl Deta, unde funcționau două secții ale concernului austriac Eybl, pentru volane și pentru huse destinate automobilelor. Din cei 1.750 de angajați câți lucrau la Deta în vremurile bune, acum au mai rămas 300. Situația acestora era incertă, deoarece Eybl International a intrat în faliment.

De câteva luni însă, autoritățile județene au făcut demersuri pentru salvarea economiei locale, demersuri care s-au concretizat în aceste zile cu achiziționarea secției de tapițerie de către compania slovenă Prevent. Secția de volane a fost închisă și nu va mai fi deschisă.

Managerul de proiect al Prevent, Karl-Heinz Bierenbreier, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că "Deta este un punct strategic pentru Prevent, chiar și în această situație de criză". Acesta a precizat că cei 300 de angajați vor rămâne la fabrică, iar pe viitor se dorește creșterea producției pentru ca, în a doua jumătate a anului, să se ajungă la 500-600 de angajați.

Prevent va menține numele Eybl, pentru că este de tradiție. Fabrica din Deta are contracte cu Audi și Volkswagen, iar pe viitor se dorește semnarea unui contract cu compania feroviară din Germania pentru a crea huse pentru trenuri. "Suntem în faza de proiectare de huse pentru avioane, pentru Air Berlin", a mai spus Bierenbreier. Președintele Consiliului Județean Timiș, Constantin Ostaficiuc, a declarat că se vor face demersuri și la Ministerul Transporturilor, pentru a se confecționa la Deta huse pentru CFR.

Tranzacția Eybl - Prevent se va definitiva în circa o lună, Eybl Deta fiind preluată în timp ce se afla în procedura de insolvență. Compania Prevent a mai preluat fabrici din Slovacia și Austria, care erau manageriate de Eybl. "A fost nevoie și de acceptul Oficiului Concurenței, care a venit în 6 mai. Decizia de a cumpăra fabrica din Deta s-a luat în urma analizei economice, iar discuțiile există de câteva luni. Există și exemple bune în criza economică", a precizat președintele CJ Timiș.
Publicat de : Ioana TOMA
Data publicării: 08 Mai 2009 - 05:21
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=33045&titlu=Timis__Industria_automotive_din_Deta__salvata_de_la_faliment