A fost odata, ca niciodata, in Bucuresti [1]

Saptamanal dispar ziduri centenare in Capitala, unde Primaria Sectorului 2 si cea a Sectorului 3 s-au luat la intrecere in a demola fara scrupul

.Mai 2009, în Bucurestiul discontinuu, fragmentar, eclectic, plin de obstacole, cu strazi întesate, buluc, de masini, trotuare-transee si aer îmbâcsit, simti molozul pe limba. De câtiva ani asistam inerti la demolarea cladirilor vechi, cu statut de monument sau fara astfel de pretentii, ceea ce nu înseamna ca acestea din urma nu aveau o certa valoare arhitecturala sau memoriala. Trist este ca nu sunt darâmate "maghernitele, cocioabele, ci însasi inima orasului". Martori ai acestor cladiri în agonie suntem cu totii, oriunde privesti sunt imobile decapitate, fara acoperis, interioare dezvelite, iar de jur împrejur caramizi sfarmate, bucati de moloz, mormane de darâmaturi. Unele erau resedinte impozante cu stucaturi, balcoane sau loggii, altele erau simple case-vagon tipice. În majoritatea cazurilor, în urma lor ramâne doar forma acoperisului pe calcanul imobilului de alaturi, fatadele sunt rar conservate. Surprinzatoare si demoralizanta este indiferenta bucurestenilor în fata gramezilor de ziduri macinate, adevarate movile de darâmaturi, fragmente de usi, de ferestre, armaturi contorsionate de care atârna frânturi de caramizi. Nimeni nu se opreste macar sa priveasca sau sa întrebe, gestul demolarii a devenit de mult cotidian. Orasul nu sunt oare oamenii care traiesc în el zi de zi? PRETEXTEÎn ravagiile cutremurului din 1977, Ceausescu a gasit pretextul ideal pentru a reconstrui Capitala. Dupa 1989 au aparut alte "pretexte". "Terenurile sunt scumpe, chiriile la fel. Ce renteaza sa repari si sa întretii o cladire veche, cu câteva încaperi, ori sa o darâmi si sa construiesti în loc una de metal si sticla", scria Elisabeta Isanos în cartea ei "În Bucuresti fara adresa". A trai în Bucuresti a reprezentat de secole o permanenta provocare, pe care însa societatea româneasca a stiut sa o asimileze, printr-o larga deschidere, acceptare si receptare. "Capitala noastra este atât de întinsa si s-a construit atât de anapoda, pâna mai acum câtiva ani, încât va trebui un timp foarte îndelungat (...) împartit si aliniat. Pe scurt, orasul trebuie mai întâi gasit. Din punct de vedere edilitar, Capitala este ca o domnisoara foarte frumoasa si mai ales foarte nostima, cu rochia întoarsa si vopsita, dar totusi eleganta, însa cu pantofii nitel cam mari, nitel cam scâlciati, nitel cam peticiti, scria în 1935 Mircea Damian.  Arhitectura prezentului este expresia schimbarilor radicale realizate în societatea româneasca. Din pacate, insertiile construite astazi, în locul vechilor cladiri, rar completeaza într-o maniera fericita tesutul preexistent, la aceasta dorinta beneficiarului având, bineînteles, un rol principal, atât datorita impunerii intereselor personale, în defavoarea celor publice, cât si datorita interesului scazut al arhitectului pentru crearea unui spatiu public echilibrat, sau poate nepriceperea lui, si, nu în ultimul rând, lipsa preocuparii administratiei pentru imaginea orasului.   "Arhitectura, mai mult ca alte domenii artistice, este legata si se reflecta în viata sociala. Deci, critica si perspectivele din care este privita este implicit legata de valentele societatii, respectiv ale comunitatii în care îsi face aparitia", afirma Bruno Zevi, în "Cum sa întelegem arhitectura". În Bucuresti, majoritatea imobilelor se manifesta printr-o alternanta de stiluri si înaltimi sau prin lipsa de continuitate a fronturilor construite. Acestea au în jur de 150 de ani, iar cele mai vechi 200, cu exceptia bisericilor, care pot fi numarate pe degete. Atât în perioada interbelica, cât mai ales în perioada comunista, Capitala a fost într-o continua transformare, favorizata de administratia locala, de legislatie, dar si influentata de noua arhitectura, cu noile sale tehnici de constructie si de exigentele regimului, care a marcat definitiv silueta Bucurestiului si a unora din marile orase ale tarii. SI CE DACĂ?Conform modificarilor si completarilor la Legea 422/2001, privind protejarea patrimoniului arhitectural, "monumentele istorice, zonele de protectie si zonele construite protejate, definite potrivit legii, vor trebui evidentiate în planurile de amenajare a teritoriului si în planurile urbanistice ale unitatilor administrativ-teritoriale". Calitatea de monument istoric, precum si cea de zona construita protejata, de oras istoric sau de sat istoric se vor marca printr-un însemn distinctiv amplasat de reprezentantii primariilor pe monumentul istoric, la intrarea în zona construita protejata sau în orasul istoric sau satul istoric, dupa caz, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului Culturii si Cultelor. Au ramas în vigoare prevederile referitoare la asigurarea pazei si integritatii monumentelor istorice: desfiintarea, distrugerea partiala sau totala sau degradarea monumentelor istorice sunt interzise si se sanctioneaza conform legii. În scopul protejarii patrimoniului arhitectural s-a prevazut ca proprietarii si titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra monumentelor istorice sa fie obligati sa asigure macar paza. Daca nu, ce se întâmpla? În prezent, pe lista monumentelor în Bucuresti sunt înscrise peste 2.000 de cladiri de patrimoniu, dar mai mult de 20% sunt abandonate. Câte dintre ele vor mai exista în 2010?
Publicat de : ---
Data publicării: 23 Mai 2009 - 05:43
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=33181&titlu=A_fost_odata__ca_niciodata__in_Bucuresti