Antonescu, Marko si Geoana, printre senatorii care pot fi in doua locuri in acelasi timp [1]

Presedintii PSD, PNL si UDMR se numara printre senatorii care figureaza "prezent" in evidentele oficiale ale Senatului chiar si atunci cand se aflau in afara Capitalei sau a tarii, strangand astfel un numar semnificativ de participari la lucrari, potrivit informatiilor obtinute de NewsIn

."Situatia prezentei senatorilor la lucrarile plenului Senatului si ale comisiilor parlamentare" arata ca in toata sesiunea parlamentara februarie - iunie presedintele institutiei, Mircea Geoana, a obtinut 73 de prezente, iar senatorul PNL, Crin Antonescu, si cel al UDMR, Marko Bela - cate 77 de prezente.Presedintele PNL Crin Antonescu a fost prezent la Senat, chiar si atunci cand se afla in alta localitate, situatie vizibila in perioada campaniei electorale pentru europarlamentare. De exemplu, la 20 mai, programul Senatului indica lucrari ale plenului, intre orele 9.00-13.00, si ale Comisiei pentru egalitatea de sanse, intre 9.00-17.00. In jurul orei 14.00, ziaristii primeau un comunicat de presa cu discursul liderului PNL tinut, in aceeasi zi, la Ramnicu Valcea.O situatie similara a avut loc si la 27 mai, cand programul oficial al vizitei presedintelui PNL Crin Antonescu in municipiul Zalau incepea la ora 10.30, cand, din nou, la Senat avea sedinta Comisia de politica externa, intre orele 10.00-11.00, pe ordinea de zi incluzand raportul la proiect de lege pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului pentru modificarea Legii cetateniei romane. Potrivit statisticii Senatului, Crin Antonescu a fost inregistrat ca fiind prezent la sedinta si in acea zi.Antonescu mai apare prezent, in total, in alte 15 zile in care nu s-au tinut sedinte de plen si, potrivit paginii de internet a Senatului, nu au avut loc nici sedinte ale Comisiei de politica externa. Situatia absentelor liderului PNL este una dintre chestiunile cu care a fost atacat public cel mai des in ultima perioada, de la campania interna impotriva fostului presedinte, Calin Popescu Tariceanu, pana la rafuielile cu adversarii politici din celelalte partide.O situatie similara poate fi remarcata si in cazul presedintelui UDMR, Marko Bela, de asemenea membru al Comisiei de politica externa, care figureaza prezent si in zilele in care nu a fost sedinta de plen sau de comisie. Marko se afla la 5 martie, cand figureaza prezent la sedinta Comisiei de politica externa, in judetul Covasna unde a participat la o intalnire a unor parlamentari ai UDMR cu  directori de deconcentrate sustinuti de Uniune. Cu aceasta ocazie, la Centrul de Studii Europene de la Arcus, Marko declara ca "indiferent daca UDMR este la guvern sau in opozitie, in aceste judete noi suntem la guvernare, fiindca noi conducem administratiile locale".La randul sau, presedintele Senatului, Mircea Geoana, figureaza "prezent" in evidentele privind lucrarile plenului si a comisiilor, chiar daca nu se afla in Bucuresti. Chiar la inceputul sesiunii, la 4 februarie, Geoana a fost trecut prezent in aceeasi zi in care a avut o deplasare "impreuna cu ministri PSD si alti membri ai conducerii partidului in judetul Cluj". In programul anuntat de biroul de presa PSD a figurat la ora 10.20 sosirea la aeroport, la 11.30 vizita la santierul autostrazii Transilvania, iar de la 12.45 vizita stadionului municipal. De asemenea, de la ora 16.00 presedintele PSD a participat la lansarea candidatului PSD la alegerile locale partiale, Tudor Pop Puscas, de la Casa de Cultura a Studentilor.Potrivit Legii privind statutul senatorilor si deputatilor, parlamentarul "care lipseste la 5 sedinte ale Camerei sau la 3 sedinte ale comisiei permanente din care face parte, in aceeasi sesiune, fara a avea concediu sau peste concediul aprobat, este obligat sa justifice in scris absentele", iar daca nu se conformeaza "pierde drepturile la indemnizatie, la diurna si la celelalte drepturi banesti, corespunzator perioadei in care a lipsit". De asemenea, "numele deputatilor si senatorilor absenti nemotivat de la lucrarile fiecarei Camere, precum si din comisiile permanente vor fi publicate pe paginile de Internet ale acestora, lunar".
Publicat de : ---
Data publicării: 15 Iul 2009 - 05:46
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=33631&titlu=Antonescu__Marko_si_Geoana__printre_senatorii_care_pot_fi_in_doua_locuri_in_acelasi_timp_