Basescu: Discut cu FMI, posiblitatea ca transa 2 din imprumut sa mearga la buget [1]

Autor: CAPITAL Online
Publicat: 6 August 2009 Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, la TVR, ca va discuta astazi cu reprezentantii FMI, despre posibilitatea ca transa a doua din împrumutul contractat de România sa fie îndreptata spre bugetul de stat si nu spre BNR, asa cum s-a stabilit initial

. Presedintele a spus ca resursa obtinuta din transa 2 a îmrpumutului ar putea fi îndreptata spre finantarea deficitului dar si spre investitii în sanatate si educatie. El a mentionat ca din evaluarile existente, în acest an se va înregistra un deficit bugetar de 8%-8,5%. Basescu a adaugat ca pozitia FMI ar putea fi de a cere în schimb un efort din partea României astfel încât deficitul sa atinga totusi 7 sau 7,2%. Ne asumam o recesiune mai severa Seful statului a mai spus ca daca în prima negociere cu FMI a fost evaluata o crestere economica negativa de -4%, evaluarile merg, în prezent, la -8%. "Deci suntem mult mai puternic afectati decât progrnoza FMI", a spus Basescu. Întrebat daca România îsi asuma aceasta noua evaluare, seful statului a raspuns pozitiv. El a mentionat ca solutia ar putea fi reducerea cheltuielilor din aparatul administrativ, prin trimiterea în somaj a personalului neperformant, precum si scaderea cheltuielilor materiale. Mai multe conditii impuse de FMI Surse guvernamentale care au participat miercuri la întâlnirea membrilor Guvernului cu delegatia FMI si a CE au declarat agentiei Mediafax ca reprezentantii Fondului sunt dispusi sa accepte utilizarea cele de-a doua transe de împrumut pentru finantarea deficitului bugetar în conditiile respectarii de catre autoritatile române a mai multor conditii. Potrivit surselor citate, FMI a subliniat ca Guvernul va trebui sa reduca din cheltuielile administrative si de capital în special în cazul administratiei publice locale, unde se impune stabilirea unor standarde de cost mult mai riguroase. Cheltuielile sunt înca foarte mari Reprezentantii FMI au aratat ca daca la nivelul adminsitratiei centrale au fost luate unele masuri în privinta reducerii cheltuieilor, aceste din urma sunt înca foarte mari si distribuite inegal la nivel local. Fondul a recomandat totodata Guvernului cresterea veniturilor bugetului prin asigurarea unei mai bune colectari a taxelor si impozitelor. Legea salarizarii si cea pensiilor vor trebui finalizate pâna la sfârsitul anului, au mai spus reprezentantii FMI. O delegatie a FMI a sosit în urma cu o saptamâna la Bucuresti, pentru prima evaluare a acordului stand-by, aprobat de boardul institutiei în mai, discutiile urmând sa fie încheiate luni. România are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, pentru suma de 12,95 miliarde euro, pachetul total de finantare externa, de la Fond, Uniunea Europeana, BM si BERD urmând sa ajunga la 19,95 miliarde euro. Prima transa de la FMI, de 5 miliarde de euro, a intrat în luna mai la rezerva BNR. Potrivit memorandumului tehnic de întelegere la acordul cu FMI, institutia ar trebui sa vireze cea de-a doua transa, de 1,718 miliarde Drepturi Speciale de Tragere (circa 1,9 miliarde euro) din împrumut pe 15 septembrie, în functie de rezultatele primei evaluari si a performantelor economice pâna la jumatatea anului. SURSA: Mediafax
Publicat de : ---
Data publicării: 07 Aug 2009 - 06:07
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=33876&titlu=Basescu__Discut_cu_FMI__posiblitatea_ca_transa_2_din_imprumut_sa_mearga_la_buget