Ședințele de plen ale Senatului, transmise pe postul TVR 3 [1]

Biroul Permanent al Senatului a aprobat demararea procedurilor pentru încheierea unui parteneriat între Senat și Televiziunea Română, în vederea transmiterii „în direct” a ședințelor de plen ale Camerei Superioare. Ședințele de plen urmează a fi difuzate, începând din luna decembrie, pe postul TVR3.

Acest canal al Televiziunii are acoperire de 95% din teritoriul României, precum și în Canada, SUA și în țări din Europa.

Decizia forului conducător al Senatului României este ca ședințele de plen să fie difuzate după campania electorală pentru prezidențiale. „Noi, senatorii Partidului Democrat-Liberal considerăm că acest demers vine în întâmpinarea acțiunilor membrilor grupului de a îmbunătăți imaginea și percepția publică a Senatului României. Este un pas înainte în procesul de transparentizare pe care ni l-am asumat și pe care îl recomandăm colegilor din Camera Deputaților” subliniază liderul senatorilor democrat - liberali, arădeanul Traian Igaș.

Conform proiectului Senatului României, se vor transmite în direct lucrările din plen, precum și unele dezbateri din comisiile permanente. În plus, se va realiza un telejurnal, zilnic, cu principalele legi adoptate. Acesta va fi difuzat pe parcursul a 5-10 minute, la oră de maximă audiență.
Publicat de : Paul PREDA
Data publicării: 01 Oct 2009 - 05:44
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=34366&titlu=Sedintele_de_plen_ale_Senatului__transmise_pe_postul_TVR_3