Un primar a ajuns proprietar de Delta pe baza unor declaratii date de martori [1]

Tribunalul Tulcea l-a improprietarit pe Gheorghita Botarca, primarul orasului Topoloveni, cu 47 de hectare ce apartin domeniului public din teritoriul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii

. "Dovada existentei proprietatii bunicilor mei in Delta sunt marturiile unor oameni din Sulina", a recunoscut senin edilul care s-a trezit peste noapte cu o bucata din Delta.Tribunalul Tulcea a admis cererea formulata de primarul orasului Topoloveni, Gheorghita Botarca, privind retrocedarea a "47 hectare de teren din Delta Dunarii, limitrof, la est, Marii Negre, la sud, garlei Imputita, iar pe celelalte laturi, riveran domeniului public ce apartine Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii".Povestea acestei improprietariri a inceput in 2006, cand primarul din Topoloveni, Gheorghita Botarca (PSD), i-a adresat o cerere amicului sau Aurel Dimitriu, primar al orasului Sulina (tot din partea PSD, devenit ulterior membru PDL), in care solicita "retrocedarea a 47 de hectare dintr-un hamas de teren cu stuf si partial luciu de apa, situat in orasul Sulina". Edilul-sef al Topolovenilor pretindea, in cererea de retrocedare, ca "respectivul teren a apartinut bunicilor care au detinut in zona Imputita o pescarie si un utilaj de dragaj". In cerere Botarca mai sustinea ca "terenul, imobilele si utilajul au fost confiscate de autoritatile comuniste".  Primarul orasului Sulina a respins insa solicitarea colegului sau de partid ca nefondata. Cererea a fost respinsa si de presedintele Comisiei de fond funciar Tulcea, prefectul Lefter Chirica, care a considerat ca Botarca nu este indreptatit sa fie improprietarit, pentru ca "terenul solicitat nu este agricol, acesta apartine unei arii protejate aflate in administrarea ARBDD si nu face obiectul legilor retrocedarilor, pentru ca are statut de domeniu public, conform Legii 213/1998".Edilul-sef al orasului Topoloveni s-a considerat insa nedreptatit de cele doua comisii de retrocedare si s-a adresat Judecatoriei Tulcea, care nu i-a dat castig de cauza. Botarca nu s-a lasat insa batut, a facut recurs, iar la primul termen, Tribunalul Tulcea a admis cererea primarului din Topoloveni de a se efectua o expertiza tehnica privind "identificarea vechiului amplasament al proprietatii mostenite". La al doilea termen de judecata, magistratii au admis insa recursul si l-au improprietarit cu "47 de hectare cu stuf si partial luciu de apa in zona garlei Imputita" pe primarul Gheorghita Botarca.Surprinzator este faptul ca la procesul de la Tribunalul Tulcea, in urma caruia Gheorghita Botarca a devenit proprietar al unei parti din Delta, Primaria Sulina si Prefectura Tulcea, parte in dosar, nu au fost reprezentate, desi se face dovada citarii. Mai trebuie spus ca, desi in motivarea sentintei Tribunalului Tulcea se face referire la faptul ca terenul de la Imputita se afla in administrarea ARBDD, aceasta institutie nu a fost chemata in instanta ca sa-si sustina punctul de vedere in calitatea sa de administrator al domeniului public aflat in disputa."Dovada existentei proprietatii bunicilor mei in Delta sunt marturiile unor oameni din Sulina care au lucrat la pescariile detinute de acestia la Imputita. Cand l-am cunoscut la Sulina pe nenea Onofrei, un batran de peste 80 de ani care intre timp a murit, acesta a ingenuncheat in fata mea, multumindu-mi pentru binele pe care il facusera bunicii mei pentru el ca patroni de pescarie. Nenea Onofrei si un verisor al acestuia au depus marturie in favoarea mostenirii mele de la Imputita", ne-a declarat primarul proprietar de Delta. Gheorghita Botarca este primar al orasului Topoloveni din 1990. In declaratia de avere a edilului se afla o lista impresionanta de terenuri din intravilanul si extravilanul orasului si din doua sate vecine. Astfel, Botarca detine 72 de hectare de teren, din care aproape 10 hectare in zone construibile.
Publicat de : ---
Data publicării: 20 Noi 2009 - 05:22
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=34759&titlu=Un_primar_a_ajuns_proprietar_de_Delta_pe_baza_unor_declaratii_date_de_martori