Durii din PSD revin in prima linie [1]

In preajma congresului sau extraordinar, PSD seamana cu un boxer sever inghesuit in corzi. La Parchet, s-au perindat deja cativa membri marcanti, primii dintr-o lista mai lunga de lideri social-democrati ce vor trebui sa dea declaratii in "dosarul stenogramelor".

Vicepresedintele PSD, Dan Ioan Popescu, va trebui sa compara, foarte probabil, ca martor in procesul "Electrica Banat". Mai grave pentru imaginea partidului se dovedesc dedesubturile cazului "Omar Hayssam", omul de afaceri romano-sirian, ale carui legaturi politice ori de alta natura urca pana spre varful PSD. Pe acest fundal, s-au desfasurat in partid alegerile pentru desemnarea conducerilor filialelor judetene. In prim-planul rampei au ramas ori au revenit oameni care au tinut de multe ori capul de afis al ziarelor, datorita unor scandaluri publice ori afacerilor necurate in care s-au implicat.
Alba. Ioan Rus, noul sef al filialei, a mai detinut aceasta functie pana in august 2003, cand un mic tsunami de partid a maturat 5 lideri din tot atatea organizatii judetene. Primul pas spre deznodamantul din august 2003 l-au reprezentat dezvaluirile din presa despre niste afaceri ale sotiei sale. Rus, care era si prefect, le-a declarat drept "facaturi" pornite din chiar propria organizatie, de la o tabara adversa. Lucrurile s-au calmat o vreme, iar in februarie 2003, la o sedinta cu conducerea partidului, Ioan Rus afirma ca sotia lui nu se mai ocupa de nici un fel de afaceri de un an de zile. A aparut insa, la putina vreme, un nou scandal. Presa a relatat, la inceputul lunii iunie, ca doamna Rus ar fi avut o altercatie intr-un restaurant marginas, dar select din Alba Iulia cu Simona David, sefa a unei filiale bancare din Campeni, despre care se presupunea ca ar fi amanta prefectului. Zice-se ca doamna Rus ar fi apucat un tulnic de pe peretele localului si ar fi altoit-o pe comeseana. Sotii Rus au dezmintit aceste informatii, spunand ca de fapt avusese loc o discutie ceva mai aprinsa de afaceri. PSD, aflat in toiul unei campanii promotionale, a decis sa taie in carne vie. Rus a fost inlocuit din functia de presedinte. In semn de protest, el si-a dat demisia din postul de prefect si din toate calitatile detinute in partid. Inlocuitorul sau, Cornel Filipescu, nu s-a dovedit o alegere prea inspirata, intrucat a sarit la scurt timp in barca altui partid. A fost numit ca presedinte interimar chiar noul prefect, Liviu-Mugurel Sarbu. Acesta a concurat la alegerile din aceasta luna pentru presedintia filialei, dar delegatii la conferinta judeteana l-au preferat ca lider pe Ioan Rus.
Arad. A fost reconfirmat in functie presedintele interimar, Dimitrie Musca. Nici filiala de aici n-a fost scutita de scandaluri. Vicepresedintele organizatiei Arad, Gheorghe Medintu, a fost arestat taman in ziua in care Dorel Popa, presedintele filialei, declara la Bucuresti, la vestita intalnire cu liderii de la centru: "Nu avem coruptie si nici baroni locali" (februarie 2003).
ArgeS. Fostul presedinte Filip Georgescu a fost inlocuit cu Constantin Nicolescu, care este si presedintele Consiliului Judetean.
Bacau. Viorel Hrebenciuc a revenit in fruntea organizatiei judetene, pe care o parasise dupa esecul de la alegerile locale din 2004 (Dumitru Sechelariu, candidatul PSD, a fost categoric invins la Bacau, intr-un fief electoral pesedist, de cvasinecunoscutul Romeo Stavarache, de la PUR). Hrebenciuc a fost acuzat in presa ca ar fi omul de legatura dintre PSD si mafia araba. Despre aceste afirmatii, liderul de la Bacau a spus ca sunt speculatii lipsite de orice legatura cu realitatea.
Bihor. Aici a avut loc o revenire chiar mai spectaculoasa decat la Bacau. Mihai Bar, noul ales, a fost exclus din partid in urma cu cativa ani. Atunci, in focul supararii, a apucat sa faca cateva declaratii incendiare despre culisele inscrierii unor personaje controversate pe listele electorale pe locuri eligibile. S-a linistit apoi, si in 2004 a fost socotit drept cea mai buna candidatura a PSD pentru Primaria Municipiului Oradea. Faptul ca nu a reusit atunci sa ajunga in fruntea bucatelor n-a fost un impediment pentru partid de a-l reinscauna acum la carma unei filiale a carei istorie recenta a fost marcata de destule tensiuni si de scandalul Tarau.
BistriTa-Nasaud. A fost reales la conducerea filialei deputatul Viorel Pupeza.
BotoSani. Si aici a avut loc o reconfirmare pe functie. Presedintele Constantin Contac s-a facut remarcat prin cateva declaratii dure la adresa lui Ion Iliescu si a dorintei acestuia de a reveni in fruntea partidului.
Braila. Gheorghe Bunea-Stancu il inlocuieste in functia de presedinte pe Aurel-Gabriel Simionescu, devenit senator.
BraSov. Constantin Nita si-a pastrat postul de presedinte. El s-a remarcat prin delimitarea publica de opiniile "Grupului de la Cluj", constituit in jurul ex-ministrului Ioan Rus.
Buzau. Senatorul Ion Vasile si-a pastrat postul. Victoria lui s-a conturat cu destula dificultate, pentru fotoliul de sef concurand si deputatul Aurel Gubandru (scor 265 - 174 voturi in favoarea celui dintai). La conferinta judeteana, Ion Vasile a fost aprig contestat, fiind invinuit de legaturi suspecte cu Omar Hayssam, acuzatii pe care le-a respins. Realegerea sa in fruntea filialei a fost urmata de anuntul facut de fostul senator Constantin Toma ca se va retrage o vreme din viata politica. Numele lui Ion Vasile a fost puternic mediatizat in campania electorala din 2004, in cursul careia si-a facut adversarii politici cum i-a venit la gura. In noaptea de dupa alegeri, Ion Vasile si camarazii sai au daramat banerele Aliantei, le-au tarat cu masinile si au jucat tontoroiul pe ele.
CalaraSi. Doru Ioan Taracila a revenit in fruntea filialei, dupa un interimat asigurat de Constantin Tudor. Senatorul pesedist este vazut de presa ca un adevarat mosier. El ar controla prin firmele sale si ale familiei tot ce misca in Calarasi.
Cluj. Ioan Rus si-a pastrat scaunul de presedinte, in pofida insuccesului sau din competitia pentru Primaria Clujului.
ConstanTa. Radu Mazare a fost reales ca lider. Primarul de Constanta este aprig contestat in urbea sa. Peste o suta de oameni de afaceri au marsaluit prin oras, acuzandu-l ca a monopolizat toate afacerile locale. Ar fi distribuit loturi de pe faleza asociatiilor si rudelor. A fost de asemenea invinuit ca ar avea datorii catre buget. Nemultumiri a starnit si modul in care a alcatuit listele de candidati ai partidului pentru alegerile parlamentare de anul trecut.
Covasna. Continua sa se afle in fruntea organizatiei fostul deputat Adrian Casunean-Vlad.
DamboviTa. Si-a pastrat scaunul presedintele Ion Stan.
Dolj. Deputatul Ion Calin a fost reales ca presedinte, fiind puternic sprijinit de liderul PSD Adrian Nastase. Aprecierea ii apartine primarului de Craiova, Antonie Solomon, care a calificat prestatia lui Nastase drept "golaneala". Solomon a amenintat chiar cu plecarea din partid si a fost nevoie de un telefon de la Adrian Nastase pentru ca lucrurile sa se mai calmeze.
GalaTi. Dan Nica si-a pastrat postul de presedinte al unei filiale care a avut destule probleme de imagine din cauza unor oameni ca Ilie Platica Vidovici si Dan Lilion Gogoncea.
Giurgiu. Presedintele interimar Nicolae Badalau a fost ales lider.
Gorj. Florin Carciumaru este succesorul lui Nicolae Mischie, omul care a adus filialei ani in sir un deficit de imagine greu de egalat. Nicolae Mischie a devenit prototipul baronului pesedist si din cand in cand se anunta intoarcerea sa in partid.
Harghita. Fostul prefect Mircea Dusa a fost reinscaunat ca presedinte de filiala.
Hunedoara. Victor Vaida si-a pastrat fotoliul de lider.
IalomiTa. In aceeasi situatie s-a aflat si Vasile-Silvian Ciuperca. In scaunul sau s-a aflat ani buni Gheorghe Savu, un personaj extrem de controversat.
IaSi. Ion Solcanu are un nou mandat de lider judetean al PSD. Nu cu mult timp in urma, presa a descoperit ca senatorul isi cladeste un adevarat palat - 704 metri suprafata - cu patru bai si trei grupuri sanitare, sauna, piscina, doua pivnite, crama si chiar un buncar. Cladirea ar costa doar 2 miliarde lei.
Ilfov. Organizatia pastorita multi ani de Bebe Ivanovici (poreclit de ziaristi "Certificat") se afla acum in custodia lui Gabriel Oprea.
MaramureS. Eugenia Godja ii succede lui Ioan Buda. Este singura femeie presedinte de filiala PSD.
MehedinTi. Parlamentarul Eugen Nicolicea nu s-a clintit din scaunul de lider.
MureS. Ovidiu Natea a fost creditat cu un nou mandat.
NeamT. In judetul reprezentat altadata in Parlament de controversatul Culita Tarata, PSD are un lider nou, Vasile Dan Constantin.
Olt. Si aici a avut loc o predare de stafeta de la Marin Ionica la Ion Toma.
Prahova. Dupa ce fusese desemnat presedinte interimar, Marian Saniuta a fost consacrat oficial ca lider de organizatie.
Salaj. Iuliu Nosa, ales deputat, a cedat locul de presedinte in favoarea lui Tiberiu Marc.
Satu Mare. Presedinte este in continuare Gheorghe Ciocan.
Sibiu. Ioan Cindrea si-a asigurat un nou mandat.
Suceava. Gavrila Marza este de ani buni presedinte al filialei si al Consiliului Judetean. In 2004, numele sau a fost prezent pe o lista de 13 baroni locali ai PSD, alcatuita de Alianta D.A.
Teleorman. Liviu Nicolae Dragnea ii succede lui Teodor Nitulescu, socotit de presa printre cei care au facut din functiile publice o mosie proprie. Ziarele au semnalat ca prin doua SRL-uri ale sotiei sale s-ar fi supt de la bugetul de stat 7,7 miliarde lei.
TimiS. Ilie Sarbu este in continuare sef la organizatia judeteana.
Tulcea. Ion Vargau, presedinte interimar, a fost inlocuit de Trifon Belacurencu.
Valcea. Ion Calea s-a asezat in scaunul de presedinte dupa ce o vreme a asigurat interimatul functiei.
Vaslui. Filiala are acelasi presedinte, Dumitru Buzatu.
Vrancea. Unul dintre cei mai controversati lideri locali este Marian Oprisan. A fost acuzat ca a obligat oamenii de afaceri din zona sa sponsorizeze actiuni culturale si campenesti ale consiliului judetean. In septembrie anul trecut, scria presa, a organizat un cocteil la care a invitat "toti oamenii de buna-credinta ai Vrancei", prilej cu care ar fi lasat sa-i fie pupata mana. N-a fost bine vazut nici faptul ca a dotat consiliul judetean cu un luxos parc de masini. Ar fi cumparat rechizite (agende) in valoare de 2,4 milioane lei de la o firma ce apartinea socrilor lui Ristea Priboi. Ultima isprava despre care a vorbit presa a fost oferirea unei recompense de 50 de milioane lei pentru descoperirea autorilor unei scrisori de revolta semnate de 11 primari pesedisti. In misiva era acuzat de escrocherii si tratamente violente aplicate membrilor organizatiei. Oprisan sustine ca scrisoarea este o facatura a adversarilor sai, iscaliturile primarilor fiind falsificate.
BucureSti. Dan Ioan Popescu a socat opinia publica prin refuzul de a demisiona de la presedintia organizatiei municipale dupa esecul sever suferit la alegerile partiale de Marian Vanghelie. El daduse asigurari ca acesta din urma va realiza un scor mai bun decat Mircea Geoana in competitia de anul trecut cu Basescu. D.I.P. a sustinut ca plecarea sa ar echivala cu decapitarea organizatiei.
Publicat de : Silviu ACHIM
Data publicării: 20 Apr 2005 - 07:57
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=3496&titlu=Durii_din_PSD_revin_in_prima_linie