NUP-ul neprins e NUP cinstit [1]

NUP-ul Elenei Udrea a zacut in sertarele Camerei Deputatilor o luna si jumatate, timp suficient ca sa expire termenul de 20 zile in care putea fi contestat

.Raportul procurorului Gabriela Zlata, prin care fostul ministru al Turismului este absolvit de toate acuzele aduse de Comisia Parlamentara de ancheta, a fost înregistrat la Parlament la 21 decembrie 2009, dar membrii conducerii Camerei Deputatilor au aflat oficial despre el abia la 3 februarie 2010. Procurorul general, Laura Codruta Kovesi (foto), a declarat ieri ca solutia în cazul Elena Udrea nu a fost contestata de nimeni. "Orice persoana interesata, care considera ca aceasta solutie este nelegala, se putea adresa în termen de 20 de zile instantei de judecata", a spus Codruta Kovesi. Marius Iacob, seful Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica - unde a fost solutionat dosarul, ne-a precizat la rândul lui ca "puteau face contestatie împotriva NUP Comisia parlamentara de ancheta si orice persoana interesata". Presedinta Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a dat din colt în colt când a fost întrebata de ce decizia procurorului nu a fost comunicata oficial Comisiei parlamentare de ancheta. "Eu l-am trimis secretarului general al Camerei Deputatilor, care l-a înscris imediat pe ordinea de zi a Biroului Permanent. Mai multe nu pot sa va spun. La mine nu a stat nici o ora, ci l-am trimis pentru a fi înscris instantaneu pe ordinea de zi", ne-a declarat Anastase. "Instantaneul" a durat însa mai mult de o luna, pentru ca, ne-a explicat secretarul general al Camerei Deputatilor, Gheorghe Barbu, a fost vacanta parlamentara si nu s-au mai tinut sedinte ale Biroului Permanent, rezolutia stând la Departamentul Secretariatului Tehnic al Camerei Deputatilor pâna la prima sedinta din 3 februarie, când a fost pus pe ordinea de zi. Desi aceasta întârziere a însemnat blocarea dreptului celor interesati de a contesta rezolutia, Barbu s-a spalat pe mâini: "Nu este problema mea. Noi l-am primit în vacanta parlamentara". ORBAN: "ÎNTÂRZIEREA ARE IZ PENAL"Presedintele Comisiei parlamentare de ancheta, Ludovic Orban, spune ca decizia procurorului este "o batjocura" si ca publicarea lui oficiala cu o întârziere de o luna si jumatate are "iz penal". "Scopul întârzierii este acela de a se scurge perioada de atacare a deciziei", ne-a declarat Ludovic Orban, care a mai precizat ca Parchetul General s-a grabit sa se autosesizeze, fara sa îi fie trimis raportul Comisiei de ancheta, dând astfel un "NUP anticipat".
Publicat de : ---
Data publicării: 05 Feb 2010 - 05:55
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=35155&titlu=NUP_ul_neprins_e_NUP_cinstit