Geoana, sustinut la sefia Senatului; Nastase, ca si reales presedinte al CN [1]

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri ca membrii Comitetului Executiv National au reconfirmat decizia luata de Biroul Permanent National in urma cu o saptamana de
a-l sprijini pe Mircea Geoana la presedintia Senatului

. Ponta a precizat ca membrii CExN au fost de acord ca PSD “sa faca tot ceea ce este necesar” pentru a pastra functia de presedinte al Senatului Mircea Geoana. “Nu vreau, atat cat sunt presedinte al acestui partid, si colegii mei au fost cu totii de acord cu acest lucru, sa repetam greseala din 2006, cand am pierdut functia de presedinte al Camerei Deputatilor, care fusese obtinuta prin voturile pe care oamenii le dadusera pentru parlamentarii nostri”, a spus Ponta. Dupa pierderea functiei de presedinte al PSD, la Congresul extraordinar din 20 februarie, Mircea Geoana a anuntat, pe blogul personal, ca isi pune la dispozitia partidului mandatul de presedinte al Senatului, acceptand sa demisioneze din aceasta functie daca o astfel de decizie va fi luata de conducerea partidului. Pe de alta parte, social-democratii se vor reuni in Consiliul National pe 11 martie, dupa cum a decis Comitetul Executiv National al PSD, pentru ca pe 18 martie sa aiba loc conferinta seniorilor PSD. Pe de alta parte, Adrian Nastase va fi reconfirmat presedintele al Consiliului National. Potrivit unor surse social-democrate, Adrian Nastase este dat ca favorit pentru ocuparea acestei functii pentru inca patru ani. Comitetul Executiv a mai decis si alegerea a 9 secretari executivi abilitati pe cate un domeniu de activitate, printre ei numarandu-se europarlamentara Corina Cretu (international) si deputatii Cristian Rizea(diaspora) si Andrei Dolineaschi (comunicare interna), acesta din urma fiind un reprezentant al taberei Geoana.
Au mai fost desemnati in aceste functii o serie de reprezentanti din partea filialelor judetene care au sustinut candidatura lui Victor Ponta, dar ai caror candidati, precum Ioan Stan sau Constantin Nicolescu, nu au prins la Congres un post de vicepresedinte de partid. Este cazul lui Radu Cristian Georgescu, fost senator de Mures, pus secretar executiv pe domeniul resurselor urmane, Adrian Tutuianu, senator de Dambovita, fieful lui Ioan Stan, care se va ocupa de domeniul juridic, Ciprian Luca, deputat cu sperante de viitor lider PSD Arad, Nicu Vasilescu si hunedoreanul Laurentiu Nistor, insarcinati cu campaniile electorale.


Publicat de : ---
Data publicării: 02 Mar 2010 - 05:25
 

Link ştire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=35297&titlu=Geoana__sustinut_la_sefia_Senatului__Nastase__ca_si_reales_presedinte_al_CN