Rompetrol nu-l asculta pe Basescu. Kazahii ne arata buzunarele goale [1]

Rompetrol nu-l asculta pe Basescu

. Kazahii ne arata buzunarele goale

KazMunaiGaz vrea o reesalonare pe 3-4 ani a datoriei de 600 milioane de euro catre statul roman.

Kazahii de la Rompetrol spun ca nu au cu ce sa-si achite toata datoria de aproape 600 milioane de euro (2,4 miliarde de lei) catre statul roman, scadenta în toamna, si cer o pasuire.

"Negociem cu Guvernul, întelegem ca pentru ei este important sa primeasca banii. Nu vom putea plati toata datoria fara suport extern, care poate fi un acord interguvernamental", a declarat joi Dimitri Grigoriev, directorul financiar al grupului Rompetrol - controlat integral de compania kazaha KazMunaiGaz -, cu ocazia unui seminar organizat de Ziarul Financiar.

In urma cu doua luni, cu prilejul unei vizite în Kazahstan, presedintele Traian Basescu le-a reamintit companiilor kazahe care fac afaceri în Romania ca trebuie sa îsi respecte obligatiile asumate fata de statul roman.

Statul revine în actionariatul Rompetrol

Una din solutiile propuse acum de Dimitri Grigoriev este restructurarea datoriei pe o perioada de trei-patru ani, în conditiile în care Guvernul se baza în 2010 pe acesti bani ca venituri la buget si care ar acoperi astfel 0,47% din PIB. Guvernul are însa si un scenariu de rezerva, respectiv sa încaseze doar jumatate din restanta scadenta în acest an.

"Scenariul de baza pentru anul 2010 contine o valorificare integrala a obligatiunii Rompetrol în suma de 2,4 miliarde lei, totusi, ca urmare a lipsei de disponibilitati reclamate de companie, sumele încasate ar putea scadea la 1,2 miliarde lei (0,2% din PIB)", se arata în proiectul programului de convergenta al Romaniei pentru perioada 2009-2012.

De unde provine aceasta datorie si ce se va întampla în cazul în care KazMunaiGaz, proprietarul grupului Rompetrol, nu va reusi sa-si achite restanta? Rompetrol datoreaza statului roman 600 de milioane de dolari în contul datoriilor istorice ale rafinariei Petromidia, si pentru care Rompetrol a emis obligatiuni care vor ajunge la scadenta în septembrie 2010. In cazul în care emitentul nu le rascumpara pana la scadenta, obligatiunile vor fi convertite în actiuni Rompetrol Rafinare.

Cu alte cuvinte, în cazul în care kazahii nu-si vor achita integral datoriile, statul roman va redeveni din nou actionar majoritar la Rompetrol, posibilitate luata în calcul recent si de premierul Emil Boc.


Publicat de : ---
Data publicării: 30 Apr 2010 - 06:09
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=35706&titlu=Rompetrol_nu_l_asculta_pe_Basescu__Kazahii_ne_arata_buzunarele_goale