Statul roman "reformat" de Basescu a ajuns de "mana a doua" [1]

Afirmatia din titlu nu-mi apartine

. Este chiar a presedintelui României. N-am facut altceva decât sa constat ca în mandatul prezidential al lui Traian Basescu s-a ajuns la degradarea grava a functionarii statului. Exemplul evident si concludent este nepasarea autoritatilor fata de hemoragia de specialisti (profesori, medici, ingineri, tehnicieni) care iau calea exilului pentru a scapa de nesiguranta si nedreptatea pe care le traiesc în tara lor. Cum sa nu fie asa când nepasarea a fost exprimata public chiar de presedinte. Nepasarea si incompetenta se manifesta acum si fata de cei care se spune ca i-au asigurat lui Traian Basescu al doilea mandat, adica cei din emigratie. Ei ar dori sa gaseasca o formula de a contribui la fondul de pensii, pentru ca ­ o parte din ei ­ se gândesc sa revina acasa. Am avut ocazia sa discut aceasta tema în toamna lui 2008 atât cu ministrul muncii din Spania, cât si cu secretarul de stat pentru munca din Italia. Am semnat chiar si un proiect de protocol în numele guvernului României cu acele înalte autoritati din tari în care emigratia româna se numara cu multe sute de mii. Cât de absurda poate fi pozitia autoritatilor statului român, care ar putea sa reglementeze aceasta problema, spre multumirea celor interesati, si chiar buna imagine a guvernarii, dar nu întreprind nimic?Din pacate, aproape orice discutie serioasa despre iesirea din criza a României în cadrul politicii promovate de presedinte este împinsa spre pierdere de timp, farsa si pedalare în gol. Zelosii din apropierea lui Traian Basescu, cei dispusi sa accepte orice vine de la dânsul, oricât de nedemocratic sau imoral ar fi, nu au vreo întelegere pentru progres, dreptate si corectitudine. Pentru ei, legea e facuta sa fie ori încalcata ori schimbata. Respectata, nu. România a fost dusa într-o fundatura, adica într-o nesiguranta deosebit de periculoasa. S-a tot spus ca Traian Basescu a ajuns presedinte propulsat de "servicii". Nu stiu cât poate fi de adevarat. Dar, daca ar fi asa, nu aripa luminata si iubitoare de normalitate democratica din serviciile de informatii a predominat, ci cea clanica, interesata doar de forta de a domina politica în România. îRomânia de acum nu mai are ceea ce americanii numesc "the big picture", imaginea atotcuprinzatoare, desigur nuantata si pozitiva, pe care s-a putut bizui în multe împrejurari dificile ale istoriei sale moderne.Ca nu mai are e poate mult spus, dar ca acest tablou nu mai intereseaza pe nimeni, îndeosebi în strainatate, e un fapt evident si dureros. Cât de mare e contrastul fata de perioada de dupa Revolutie sau chiar fata de anii 1999-2000! România nu e contextul, ci chiar textul unor aprecieri generale, care nu sunt defaimatoare, ci, din pacate si nu de putine ori, sunt rusini adevarate pe care, vrem nu vrem, le purtam cu totii ca români. Când România va fi din nou capabila sa arate fapte de mare interes si, de ce nu?, de mare intensitate, tabloul acela "mare" ar putea reveni în prim-plan. Timpul într-adevar e mult mai puternic decât situatia jalnica si chiar absurda generata de actualul regim politic de la noi. El rezolva cu siguranta, spre exemplu, razboiul nervilor dintre români si actuala guvernare. Dar cum ramâne cu timpul fiecaruia dintre noi? Când nu se întâmpla nimic rau ai totusi sentimentul ca ceva s-ar putea întâmpla si socotelile tale, putine, câte se mai pot face, pentru ce ai de gând sa faci sa se strice iremediabil. Am vrea sa traim într-o Românie unde totul e important si nimic, nici o dereglare sau nedreptate, nu e definitiva.O Românie în care te poti încrede în lege si în conducatorii sai pentru a-ti trai cumsecade viata. Oamenii au o soarta si numai una.
Publicat de : ---
Data publicării: 16 Aug 2010 - 05:59
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=36437&titlu=Statul_roman___reformat___de_Basescu_a_ajuns_de___mana_a_doua__