PSD Bucuresti vrea sa se impace cu Mircea Geoana [1]

Pesedistii bucuresteni, perdanti la alegerile de la Congres, incep sa faca demersuri pentru a se impaca cu Mircea Geoana, care acum a devenit presedintele PSD. Ei vor insa ca Dan Ioan Popescu sa ramana presedintele organizatiei.

Liderii organizatiei PSD Bucuresti vor sa faca uitata pedepsirea lui Mircea Geoana dupa alegerile locale de anul trecut, cand acesta a pierdut confruntarea cu Traian Basescu pentru fotoliul de primar general al Capitalei. Ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Codrin Stefanescu, vicepresedintele organizatiei, a sustinut ca PSD Bucuresti l-a lansat pe Geoana pentru functia pe care o detine acum. El nu s-a sfiit sa afirme ca, dupa esecul lui Geoana de la locale, "numai cei de la Bucuresti ramasesera langa el. A revenit apoi cu precizarea ca "debarcarea lui Geoana din functia de presedinte executiv al PSD Bucuresti a fost "o masura neeleganta", dar "necesara". "Nu a fost o masura eleganta, dar a fost necesara atunci, pentru ca foarte multi colegi, atat de la centru, cat si din tara, cereau ca aceasta masura sa fie luata. A fost o masura luata la presiunea mass-media", a spus Stefanescu. In opinia sa, esecul lui Geoana de la alegerile locale a reprezentat un "dus rece", ceea ce l-a facut mai intelept, pentru ca l-a determinat sa vada ce inseamna lupta politica pe teren, si nu in birou, si sa-si schimbe discursul. "Am putea spune ca PSD Bucuresti l-a lansat pe Mircea Geoana pentru functia pe care o are in prezent", a concluzionat Stefanescu.

Laude pentru Dan Ioan Popescu

Codrin Stefanescu nu a uitat sa spuna ca Organizatia PSD Bucuresti il sustine pe noul presedinte al PSD, Mircea Geoana, inclusiv presedintele organizatiei, Dan Ioan Popescu, si ca va avea o relatie foarte buna cu presedintele partidului. El a apreciat ca nimeni din noua conducere a PSD nu ar vrea "detronarea" lui Dan Ioan Popescu din functia de presedinte al acestei organizatii, fiindca acesta este "un stalp extrem de important in PSD, care va avea un cuvant greu de spus".
El a aratat totusi ca organizatia pe care o reprezinta este "afectata" ca nu mai are nici un reprezentant in conducerea la varf a partidului, dupa ce Dan Ioan Popescu nu a reusit sa fie ales vicepresedinte de catre congres, iar Sorin Oprescu a pierdut in cursa pentru presedinte executiv.
Codrin Stefanescu a vrut in acest fel sa-l spele de pacate pe Dan Ioan Popescu, care si la Conferinta de dare de seama si alegeri, de dinaintea Congresului PSD, a regizat o campanie destul de vehementa impotriva lui Geoana.

Hrebenciuc si Ponta nu dezerteaza

Pesedistii moldoveni, la fel ca si organizatia de tineret a PSD, sunt departe cei mai mari perdanti ai alegerilor de la congres. Unii dintre liderii lor par a se fi impacat cu situatia. Astfel, Viorel Hrebenciuc si Victor Ponta au afirmat - in cadrul unei emisiuni televizate, la care erau prezenti noul presedinte al PSD, Mircea Geoana, presedintele executiv Adrian Nastase si secretarul general Miron Mitrea - ca nu vor parasi PSD, in ciuda faptului ca au pierdut in competitia pentru ocuparea functiilor de secretar general si, respectiv, vicepresedinte ai partidului. Ei au sustinut ca nu se considera perdanti in competitia interna din partid. Mai mult, ei au considerat ca actuala formula de conducere nu este rezultatul unor intelegeri subterane.
Victor Ponta a accentuat ca nu se considera invins in conditiile in care a concurat cu Miron Mitrea, afirmand insa ca spera ca partidul sa fie de-acum incolo altceva decat ceea ce a fost si ca va avea in continuare pozitii critice, daca va fi cazul, in special fata de Adrian Nastase. Acesta din urma a replicat ca problema nu este daca Ponta il critica pe el, ci daca acesta reuseste sa gaseasca un proiect pe care sa-l faca sa avanseze in interiorul partidului. "Este foarte greu ca Victor Ponta sa spuna acum ca trebuie sa inceapa reforma in partid. Ion Iliescu a avut o problema in congres pentru ca a gasit acolo niste oameni diferiti de cei pe care ii lasase el in 2000. Iliescu a oferit niste servicii pentru un proiect care nu mai era al oamenilor din sala. Pe de alta parte, Victor Ponta a vorbit despre niste lucruri, despre un proiect pe care nici el nu l-a pus insa foarte clar pe un mecanism care este deja in miscare", a spus Nastase.
Publicat de : Ion Navalici
Data publicării: 25 Apr 2005 - 12:02
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=3648&titlu=PSD_Bucuresti_vrea_sa_se_impace_cu_Mircea_Geoana