Cum au jucat baronii PDL ping-pong cu Emil Boc. Premierul intre ciocanul de la Cotroceni si nicovala din partid [1]

Lista ministrilor care urmau sa fie schimbati joi seara:

Ministrul economiei, Adriean Videanu

. Posibil inlocuitor:  deputatul PDL Ion Ariton.
Ministrul transporturilor, Radu Berceanu.  Posibil inlocuitor: senatorul PDL Anca Boagiu.

Ministrul agriculturii, Mihail Dumitru. Posibil inlocuitor: deputatul PDL Valeriu Tabara.

Ministrul finantelor, Sebastian Vladescu. Posibil inlocuitor: deputatul PDL Gheorghe Ialomitianu.

Ministrul comunicatiilor, Gabriel Sandu. Posibil inlocuitor: Sorin Mandrutescu, seful Oracle Romania.
Ministrul muncii, Mihail Seitan. Posibili inlocuitoir: deputatul PDL Nelu Ioan Botis si deputatul PDL Claudia Boghievici.

Emil Boc pare ca si-a luat lumea in cap si nu mai asculta nici de stapan, dar nici de partid, care ameninta sa-l lase fara sustinere parlamentara. Micuta lui remaniere care consta in trimiterea acasa a ministrilor independenti l-ar fi enervat foarte tare pe Basescu si era sa-l lase fara functie. In final, premierul Boc a cedat acceptand sa sacrifice si dintre greii partidului.

Parlamentarii PDL au votat miercuri seara pentru remaniere permitandu-i lui Emil Boc sa ramana in continuare premier, dar ei isi doreau o remanire mai larga in cadrul careia sa fie sacrificat cel putin unul dintre greii partidului, Radu Berceanu sau Adriean Videanu. Boc insa s-a facut ca nu pricepe si ieri a anuntat ca doar trei dintre ministrii independenti sunt pe lista remaniatilor, Sebastian Vladescu, Mihail Dumitru si Mihai Seitan. Drept pentru care la sedinta Colegiului Director de ieri la care urma sa se stabileasca exact lista cu remaniati mai multi lideri ai partidului printre care Roberta Anastase, Raluca Turcan, Gheorghe Falca, Anca Boagiu au amenitat din nou ca ii vor cere demisia premierului. Boc a reusit sa-l enerveze si pe Traian Basescu cu miniremanierea sa. Cei doi au avut o intalnire ieri-dimineata la resedinta lui Basescu din cartierul Primaverii. Premierul a prezentat lista neagra pe care erau Vladescu, Seitan si Dumitru insa seful statului a cerut o ?remaniere serioasa? adaugand ca dupa parerea sa ar trebui inlocuiti majoritatea ministrilor, singurii care merita sa ramana fiind Vasile Blaga si Elena Udrea, potrivit HotNews. Dupa ce Boc ar fi spus ca are incredere in ceilalti ministri invocand si sustinerea parlamentarilor pentru o remaniere simpla, Basescu, extrem de nemultumit, l-a amenintat ca isi ia mana de pe partid si ca poate sa faca ce vrea. ?Faceti ce vreti, eu nu ma mai implic?, ar fi spus presedintele. Faptul ca Boc a pierdut sustinerea lui Basescu pentru moment a fost demonstrat si de faptul ca una dintre pupilele lui Basescu, Elena Udrea, alaturi de alti PDL-isti ca Sever Voinescu, Raluca Turcan, Sulfina Barbu, Zamfir Iorgus si Vasile Gherasim, a votat la sedinta de miercuri pentru ca tot Guvernul sa-si dea demisia.

 

Boc a dat inapoi

Dupa o zi plina, se pare ca premierul a cedat. In fata amenintarilor parlamentarilor ca rup partidul si voteaza pentru motiunea de cenzura a opozitiei, sub privirile incruntate ale lui Basescu de la Cotroceni, Emil Boc a acceptat in cadrul sedintei de ieri-seara a Colegiului Director al PDL sa faca si alte schimbari. Astfel, ministrul comunicatiilor, Gabirel Sandu, a fost si el anuntat in plina sedinta de partid ca trebuie sa-si ia ?la revedere? de la Guvern, iar pe lista  mai erau ministrul economiei, Adriean Videanu, si cel al transporturilor, Radu Berceanu. Videanu l-a scutit pe Boc de chin si a anuntat ca este gata sa plece de bunavoie din Guvern si sa se ocupe la modul serios de partid. La inchiderea editiei, sedinta era in desfasurare si inca nu se stia nimic concret despre soarta lui Radu Berceanu, dar nici nu se hotarase ceva in privinta lui Videanu. Pe parcursul zilei de ieri s-au facut si pregatiri pentru a se gasi inlocuitorii celor care au fost remaniati, dar pana la inchiderea editiei nu se luase o decizie finala. Pentru Ministerul Muncii era in carti numele deputatului Claudia Boghicevici pentru Ministerul Agriculturii, cel al secretarului de stat Adrian Radulescu de la UNPR si cel al deputatului Valeriu Tabara care deja a confirmat ca a fost intrebat si a acceptat sa preia ministerul. La Finante se vehicula numele deputatului Gheorghe Ialomitianu iar la Transporturi cel al senatorului Anca Boagiu.  

 




Publicat de : ---
Data publicării: 03 Sep 2010 - 05:47
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=36539&titlu=Cum_au_jucat_baronii_PDL_ping_pong_cu_Emil_Boc__Premierul_intre_ciocanul_de_la_Cotroceni_si_nicovala_din_partid