Geoana: "Obiectivul nostru maximal este eliminarea completa a regimului Basescu - Boc"

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, duminica, la Dabuleni, ca demararea procedurilor de suspendare a presedintelui Traian Basescu reflecta "starea de spirit a populatiei"

. Social-democratul a adaugat ca obiectivul "maximal" al opozitiei este "eliminarea regimului Basescu - Boc", informeaza Agerpres. "E evident un demers care reflecta starea de spirit a populatiei si este foarte important ca la nivelul Parlamentului sa putem sa gasim sprijinul necesar pentru a putea ceea ce am definit ca obiectivul nostru maximal pentru aceasta toamna si iarna - eliminarea completa a regimului Basescu - Boc. Obiectivul minimal al acestei toamne parlamentare, politice si sociale este daramarea Guvernului Boc. Daca am intreba pe strada ceea ce cred romanii astazi despre conducatorii actuali cred ca raspunsul este in proportie de peste 80% ca acestia trebuie sa plece acasa. Intre vointa si realizarea acestui obiectiv sunt cativa pasi obligatorii de indeplinit si sunt convins ca printr-un dialog serios cu ceilalti din opozitie si cu altii care sunt inca in banca puterii, in cateva luni de zile, maximala ar putea sa fie atinsa. Cred ca ar fi in interesul national al romanilor", a precizat Mircea Geoana.
Publicat de : ---
Data publicării: 27 Sep 2010 - 05:43
 

Link știre