Alegerea primarilor intr-un singur tur, aviz negativ in Senat

Proiectul legislativ privind alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin a primit ieri raport de respingere din partea Comisiei senatoriale pentru administratie, dupa ce in urma cu o saptamana co-raportorii de la Comisia juridica au dat un raport de admitere aceleiasi initiative legislative

. Decizia a fost luata, ieri, cu cinci voturi impotriva si doua pentru, in conditiile in care in sala se aflau doar cinci senatori, cvorumul necesar pentru adoptarea raportului fiind de sase.
La finalul dezbaterilor, presedintele comisiei, democrat-liberalul Marius Necula, a afirmat ca, din punctul sau de vedere, respingerea acestui proiect legislativ initiat de parlamentari reprezentand intregul spectrul politic “a fost o greseala”. Totodata, Necula a explicat ca nu exista nicio problema cu cvorumul, deoarece doi dintre senatorii care nu au reusit sa participe la sedinta isi transmisesera anterior, la secretariatul comisiei, punctul de vedere privind proiectul legislativ. Comisia juridica, co-raportoare pentru acest proiect legislativ, a dat saptamana trecuta un raport de admitere in unanimitate, insa acesta a fost contestat. La sedinta Comisiei juridice au participat doar reprezentantii PDL - in numar de cinci -, astfel incat Opozitia a sustinut ca votul dat este nul si ca dezbaterile privind acest proiect de lege vor fi reluate intr-o sedinta ulterioara. Proiectul legislativ, initiat de parlamentari PDL si PSD, prevede modificarea Legii electorale in sensul alegerii primarilor intr-un singur tur de scrutin, asemeni desemnarii presedintilor de Consilii Judetene. Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ca social-democratii nu vor vota modificarile pe care “incearca sa le impuna PDL” la legea electorala privind alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin. El a mai spus ca presedintele Traian Basescu intotdeauna “vrea sa modifice ceva ce nu i se aplica lui”.


Publicat de : ---
Data publicãrii: 29 Mar 2011 - 05:48
 

Link ºtire