Deputatii Opozitiei continua protestul din Parlament [1]

 

 

Opozitia continua protestul refuzand si marti participarea la lucrarile parlamentare, cu toate ca deputatii Puterii au facut un apel pentru reluarea activitatii

. Din totalul de 328 deputati la sedinta plenului de marti sunt prezenti 173.

 

 


Social-democratii si liberalii continua protestul si vor reveni la lucrari in momentul in care cele patru conditii puse de ei vor fi respectate de majoritatea parlamentara, a precizat viceliderul deputatilor PSD Marian Neacsu. O parte dintre parlamentarii din Opozitie au lucrat luni si marti, ei avand o intalnire cu reprezentantii asociatiei de pacienti pentru a discuta despre legea sanatatii si au participat la sedinta de plen, la declaratiile politice, a explicat Neacsu.


 

Activitatile pe care le-a amintit Neacsu "nu au legatura cu activitatea parlamentara, ci cu cea extraparlamentara", a subliniat liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, care a facut apel la Opozitie sa se intoarca in plen. "Problema de ordonante de urgenta si de asumare de raspundere a fost lamurita, premierul Ungureanu a declarat ca nu va fi un exces de astfel de initiative, totul depinde de modul in care si Opozitia doreste sa conlucreze. Nu vor fi astfel de excese decat in conditiile in care nu se doreste sub nicio forma sa conlucram. In legatura cu respectarea regulamentului, cand considerati ca o anumita prevedere a lui este incalcata vom face o pauza de consultari si vom gasi solutia impreuna", a declarat Toader.

 

Liderul deputatilor PSD, Mircea Dusa, nemultumit explicatiile lui Toader, a afirmat ca cele patru conditii puse de Opozitie trebuie asumate, lunea viitoare, dupa sedintele de conducere ale partidelor care sprijina Coalitia guvernamentala de catre liderii acestora si nu de premier care este independent politic. "Domnul Toader poate face apeluri de la microfon, am avut multe intelegi si cu domnul Toader si de multe ori nu le-a respectat, apelul lui nu este o garantie", a afirmat Dusa, scrie Agerpres.


Publicat de : ---
Data publicării: 15 Feb 2012 - 06:14
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=39150&titlu=Deputatii_Opozitiei_continua_protestul_din_Parlament