Armistitiu in PNL Cluj [1]

Pentru prima data de la alegerile locale de anul trecut, liderii celor doua tabere din PNL Cluj, senatorul Marius Nicoara si presedintele Consi­liului Judetean, Horea Uioreanu, au dat semnale ca pot si vor sa res­tabileasca unitatea in interiorul partidului

.La sedinta Delegatiei Teritoriale Permanente, care a avut loc vineri dupa-amiaza, cei doi lideri ai liberalilor clu­jeni au venit cu discursuri im­pa­ciuitoare. Mai mult, ambii li­deri au declarat fara echivoc ca il vor sustine pe presedintele Senatului, Crin Antonescu, la Congresul PNL de la sfarsitul saptamanii, cand acesta va incerca sa obtina un nou mandat la sefia partidului.Consilierul local PNL, Ioana Borza, a declarat ca \'exista un semnal clar de unitate a partidului. Avem nevoie de unitate, pentru a ne consolida pozitia de cel mai puternic partid din Cluj. Anul acesta vom avea referendum pentru modificarea Constitutiei, anul viitor avem alegeri pentru Parlamentul European si alegeri prezidentiale si, in acest context, trebuie sa luptam cu totii pentru victorie. Adversarii nostri comuni se afla in afara partidului, nu in PNL\'.Conflictul dintre Marius Nicoara si Horea Uioreanu a izbucnit in ultima etapa a campaniei electorale pentru alegerile locale, in care Nicoara a candidat pentru postul de primar, iar Uioreanu pentru cel de presedinte al Consiliului Judetean Cluj. Horea Uioreanu l-a acuzat de blat pe Marius Nicoara, care ar fi incercat o intelegere cu candidatul PDL la sefia Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise. Din cauza disputelor care au slabit filiala clujeana, liberalii nu au avut forta de a-si impune, in cadrul negocierilor din cadrul USL, candidatii la posturile de ministri si de secretari de stat.Singurul liberal care a reusit sa isi pastreze un post important in Bucuresti este directorul Institutului Cultural Roman, fostul ministru al Educatiei si de Externe, Andrei Marga. Insa acesta a reusit sa isi pastreze postul gratie calitatilor personale, nu datorita sprijinului oferit de filiala PNL.
Publicat de : ---
Data publicării: 18 Feb 2013 - 06:56
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=40577&titlu=Armistitiu_in_PNL_Cluj