Alina Gorghiu da asigurari: Indiferent pentru ce persoana va veni o solicitare a Parchetului, votul PNL va fi la vedere si pozitiv [1]

Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, ca senatorii liberali vor vota pozitiv si la vedere orice solicitare a Parchetului, indiferent de persoana vizata, informeaza Agerpres

."S-a decis foarte clar ca, indiferent care va fi solicitarea venita din partea Parchetului, indiferent pentru ce senator va veni o eventuala solicitare, votul, pe care PNL il va da, va fi in favoarea acestei solicitari. A fost, in mod cert, un accident la Senat, saptamana trecuta. Asemenea evenimente — avem garantia colegilor din grupul senatorial PNL ca nu se vor repeta. Votul, categoric, va fi la vedere. Indiferent de solicitarea care va veni si indiferent pentru ce persoana va veni o eventuala solicitare, votul colegilor din Senat va fi unul la vedere", a afirmat, luni, Gorghiu, la Senat, dupa o intalnire cu grupul senatorilor PNL. Gorghiu a declarat ca decizia politica, in cadrul Camerei Deputatilor, a fost aplicata imediat, afirmand ca votul pentru Varujan Vosganian „nu a fost generat doar de senatorii PNL”."A fost un joc pe care PSD l-a facut, pe care PSD stie sa-l faca si il va face de fiecare data. Un joc antijustitie. Asta nu inseamna ca noi am avut vreo scuza. Asta nu inseamna ca, pe viitor, lucrurile se vor repeta. Prezenta noastra astazi, aici (n.r.—a copresedintilor PNL Alina Gorghiu si Vasile Blaga) este garantia, ca in viitor, lucrurile acestea vor fi foarte clar discutate in grup si finalizate la vot, prin acel vot la vedere", a explicat Gorghiu. Totodata, liderul PNL a precizat ca nu vor exista sanctiuni pentru senatorii care au votat negativ solicitarea DIICOT.
Publicat de : ---
Data publicrii: 17 Feb 2015 - 06:07
 

Link tire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=44554&titlu=Alina_Gorghiu_da_asigurari__Indiferent_pentru_ce_persoana_va_veni_o_solicitare_a_Parchetului__votul_PNL_va_fi_la_vedere_si_pozitiv