Blaga si Videanu torpileaza grupul de la Cluj [1]

Lovitura de teatru in PD: vicepresedintele Adriean Videanu a decis sa renunte sa mai candideze pentru functia de presedinte al partidului si, in schimb, il va sprijini pe vicepresedintele Vasile Blaga sa ocupe acest post.

Potrivit unor surse din partid, cei doi au batut palma in seara zilei de miercuri, la doar cateva ore dupa ce presedintele interimar Emil Boc a anuntat ca doreste sa candideze pentru un nou mandat. De altfel, Boc este beneficiarul unei manevre politice identice cu cea facuta de Blaga si Videanu. El a preluat practic motiunea de orientare populara a lui Sorin Frunzaverde, care isi anuntase initial candidatura, dar s-a retras in favoarea lui Boc. Acum, Videanu a reusit, se pare, sa-l convinga pe Blaga sa preia stindardul luptei impotriva lui Emil Boc, aratand ca astfel se evita riscul regionalizarii partidului si aparitiei unui "grup de la Cluj", asemanator cu cel din PSD. In eventualitatea unei confruntari Boc-Videanu, exista riscul ca filialele din Ardeal sa treaca in bloc alaturi de primarul Clujului, in timp ce edilul-sef al Capitalei ar fi fost sprijinit, in principal, de organizatiile din Moldova si Muntenia. Aceasta perspectiva se pare ca ar putea fi inlaturata de faptul ca impotriva lui Boc candideaza un lider al partidului care, pe de o parte, provine din Oradea, iar pe de alta parte a fost seful organizatiei din Bucuresti. Nu este clar insa ce orientare ideologica va avea motiunea lui Vasile Blaga. Public, acesta a avansat o formula asemanatoare cu cea a lui Videanu: motiunea va fi una de centru. In particular insa, si Blaga este de parere ca PD nu mai poate continua sa ramana in Internationala Socialista alaturi de PSD, iar partidul trebuie sa se orienteze spre Partidul Popular European. Nu se stie cand vor anunta Blaga si Videanu aceasta manevra, termenul final de depunere a motiunilor fiind 6 iunie. Tot ieri a avut loc, la Hotel Intercontinental, o prima intalnire a candidatului Emil Boc cu un grup de 30-40 de posibili sustinatori. Printre cei care au participat au fost un grup de deputati tineri - intre care Monica Iacob, Roberta Anastase, Romeo Raicu si Mihai Stanisoara -, dar si principalul partener al lui Boc, Sorin Frunzaverde. Intalnirea a fost insa foarte scurta, circa 15 minute, intrucat presedintele interimar al PD se grabea la o intalnire a coalitiei. Boc s-a multumit sa le expuna celor prezenti motivele pentru care s-a decis sa candideze si sa promoveze o motiune de orientare populara.
Publicat de : Mircea MARIAN
Data publicării: 27 Mai 2005 - 11:45
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=4459&titlu=Blaga_si_Videanu_torpileaza_grupul_de_la_Cluj