Conducerea Camerei ii va scrie ministrului de Interne in legatura cu audierea Elenei Udrea [1]

"S-a pus problema daca sa fie informata Sectia nr

. 2 de Politie sau altcineva si atunci, in mod evident, dat fiind faptul ca corespondenta se poarta intre Camera Deputatilor si ministerul de Interne, am ajuns la concluzia ca este normal sa fie informat ministrul de Interne care va da dispozitiile legale catre Circa 2 Politie care este obligata sa asigure aprobarea parasirii locului de arest, domiciliul, traseul pe care se va face deplasarea si toate celelalte elemente care sunt cuprinse in reglementarile interne privind efectuarea arestului la domiciliu”, a spus secretarul Camerei, NicolaeMircovici, dupa sedinta Biroului Permanent.

El a aratat ca Udrea va fi insotita catre Parlament conform reglementarilor privind transportul celor care sunt arestati.

Mircovici a precizat, insa, ca in sala de plen nu se poate intra cu catuse la maini.

“Singura noastra problema este ca in sala de plen sau in sala de sedinte nu se poate intra incatusat”, a subliniat Mircovici.

El a adaugat ca Udrea va fi insotita de politisti pana la intrarea in sala de plen.

Biroul Permanent al Camerei Deputatilor s-a reunit, joi, in sedinta, dupa ce a primit de la Comisia juridica cele doua rapoarte privind incuviintarea urmaririi penale si a arestarii Elenei Udrea.

Conducerea Camerei a stabilit ca luni, la ora 16:00, sa fie convocat plenul pentru a se pronunta prin vot asupra celor doua rapoarte de incuviintare a inceperii urmaririi penale si de arestare in cazul Elenei Udrea.

Citeste si: Urmarirea penala si arestarea preventiva a Elenei Udrea, aprobata in Comisia juridica. Plenul Camerei Deputatilor va vota in 23 februarie

De asemenea, Biroul Permanent a stabilit ca, in vederea indeplinirii procedurii complete, sa fie trimisa o scrisoare catre ministrul de Interne, Gabriel Oprea, ministru de Interne, intrucat in momentul de fata Elena Udrea se gaseste in arest la domiciliu.

“Vom trimite o scrisoare procurorului general referitor la hotararea respectiva, domnului ministru al Justitiei, pentru faptul ca a facut cererea, doamnei Elena Udrea la adresa la care a fost indicata si va fi informat si avocatul doamnei Udrea despre faptul ca are loc aceasta audiere. Pentru a fi indeplinita procedura trebuie realizate actele de citare. Din punct de vedere procedural este obligatorie citarea deputatului a carui imunitate este pusa in discutie pentru ca in cazul in care nu ar exista o astfel de adresa facuta catre doamna Udrea ar exista posibilitatea sa spuna ca nu a stiut de sedinta de plen”, a mai spus Mircovici.


Publicat de : ---
Data publicrii: 20 Feb 2015 - 05:27
 

Link tire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=44741&titlu=Conducerea_Camerei_ii_va_scrie_ministrului_de_Interne_in_legatura_cu_audierea_Elenei_Udrea