Elena Udrea, la DNA pentru a fi audiata in dosarul Gala Bute. Camera Deputatilor a avizat cererea privind arestarea sa [1]

taguri: elena, udrea, dna, audiat, dosar, gala, bute, camera, deputatilor, avizeaza, cere, arestare

Elena Udrea a venit, marti dimineata, la sediul DNA pentru a fi audiata in dosarul "Gala Bute"

. Camera Deputatilor a avizat, luni, ultimele cereri ale procurorilor de urmarire penala si arestare preventiva a deputatului PMP.

Citeste si: Deputatul Elena Udrea poate fi arestata in dosarul Gala Bute. Hotararile Camerei Deputatilor, publicate in Monitorul Oficial

Hotararile Camerei Deputatilor privind cererile de urmarire penala si de incuviintare a arestarii preventive in cazul deputatului PMP Elena Udrea au fost publicate in Monitorul Oficial. Hotararile vizeaza cercetarea Elenei Udrea in dosarul „Gala Bute”.

Camera Deputatilor a aprobat, luni, noua cerere privind inceperea urmaririi penale in cazul Elenei Udrea, pentru noi acuzatii in dosarul "Gala Bute", fiind inregistrate 218 voturi "pentru" si 76 "impotriva".

Camera a mai aprobat noua cerere privind incuviintarea arestarii preventive in cazul Elenei Udrea, fiind inregistrate 170 voturi "pentru", 118 "impotriva" si 13 voturi nule.

Elena Udrea a declarat, in interventia sa in plenul Camerei, ca ”multe din acuzatiile care i se aduc sunt pur si simplu minciuni ale unora care incearca sa scape de propriile probleme cu legea”.

Deputatul a mai precizat ca ”cei care fac denunturi, pleaca acasa, iar cei care nu fac, stau in arest”.

”În urma cu doua saptamani, ati aprobat trei cereri de arestare preventiva si una de retinere. În total sapte capete de acuzare impotriva mea. La doua saptamani, iata ca doua din cereri de arestare au fost invalidate de judecatorii ÎCCJ, iar cea de-a treia, prezentata ca fiind foarte urgenta, nici macar nu a fost folosita. În cele sapte capete de acuzare, ultimul complet a retinut doar unul pentru care a dispus masura arestului la domiciliu. Asta arata masura a doua lucururi: Este evident ca sunt o tinta, sunt vanata sistematic, iar faptul ca exista doua cereri, astazi, pe care dumneavoastra trebuie sa le votati, reprezinta inca o dovada in acest sens. În ritmul acesta, o sa ne vedem din doua in doua saptamani, pana in 2016”, a afirmat Elena Udrea.

Deputatul PMP a vorbit si despre conditiile din arestul Politiei Capitalei, spunand ca a fost ”verificata la sange si dezbracata”.

"Nu exista nimeni in aceasta tara care sa poata spune vreodata ca eu, Elena Udrea, am cerut cuiva sa procedeze altfel decat cere legea, decat permite legea. Dragi colegi, imi pare rau ca ii dezamagesc pe unii dintre dumneavoastra, chiar daca e o metoda care pare sa functioneze. Nu ma voi da nici cu mir, nu voi citi nici acatiste, nu voi spune nici rugaciuni, n-ar fi corect nici fata de mine, nici fata de dumneavoastra, si nici fata de romanii care ne privesc", a afirmat Elena Udrea.


Publicat de : ---
Data publicării: 25 Feb 2015 - 05:33
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=44891&titlu=Elena_Udrea__la_DNA_pentru_a_fi_audiata_in_dosarul_Gala_Bute__Camera_Deputatilor_a_avizat_cererea_privind_arestarea_sa