Valcov ar fi cerut distrugerea unor probe [1]

Darius Valcov i-a cerut deputatului PSD Daniel Ionut Barbulescu sa distruga o serie de probe dintr-un seif pe care i-l lasase spre pastrare, potrivit informatiilor din referatul prin care procurorii DNA cer arestarea preventiva a fostului ministru de Finante, transmite Agerpres

.

Conform declaratiilor lui Barbulescu, Valcov i-a cerut sa distruga ambalajele in care se aflau sumele de bani care proveneau din infractiuni, dar si alte documente care contineau inscrisuri olografe ale inculpatului cu privire la date calendaristice si sume de bani.

"Mi-a spus sa il deschid si sa distrug ambalajele, respectiv pungi de plastic si de hartie in care se aflau banii si eventualele documente, respectiv niste plicuri rupte pe care se afla un scris de mana (date calendaristice si sume de bani). M-am conformat solicitarii lui Valcov Darius Bogdan si cu aceasta ocazie am vazut ca in seif se aflau sume de bani", se arata in declaratia data de martor.

Darius Valcov mai este acuzat ca ar fi incercat sa influenteze si alte doua persoane, care au calitate de inculpati in dosar, cerandu-le sa distruga documentele si hard-diskurile in care erau inregistrate tranzactii fictive efectuate prin intermediul unei societati.

În plus, afland de un control al Directiei Generale Antifrauda Fiscala solicitat de DNA, Valcov l-ar fi asigurat pe inculpatul Lucian-Petrut Susala ca va interveni pe langa seful echipei de control, pentru a influenta rezultatul verificarilor.

Valcov, retinut pentru 24 de ore de procurorii anticoruptie, va fi prezentat joi la Înalta Curte de Casatie si Justitie cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Potrivit DNA, in anul 2009, Darius Valcov a primit, in calitate de primar al municipiului Slatina, doua milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul SC Tehnologica Radion, pentru a acorda acestei firme contracte publice pentru obiective situate in municipiul Slatina, orasele Scornicesti, Piatra Olt si Draganesti. Faptele ar fi fost savarsite in perioada 2009 — 2013.

Darius Valcov este cercetat si intr-un alt dosar penal.

DNA a cerut un nou aviz, marti, pentru arestarea acestuia, fiind acuzat ca a folosit informatii obtinute cand a fost primar, senator si ministru, pentru a sprijini o firma de cadastru, una de contabilitate si un birou de avocatura. Procurorii sustin ca aceste firme erau detinute de Valcov, dar erau administrate prin interpusi.

Conform DNA, Darius Valcov ar fi obtinut, astfel, mai multe bunuri, intre care trei lingouri de aur, care cantaresc in total trei kilograme, un tablou cu rama aurie, inscriptionat Renoir, un tablou inscriptionat Jean Cocteau si o pictura pe lemn, inscriptionata Aurel Acasandrei, precum si sumele de 90.000 de dolari si 1.323.850 de lei, iar banii si bunurile ar fi fost depozitate intr-un seif.


Publicat de : ---
Data publicării: 27 Mar 2015 - 05:31
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=45721&titlu=Valcov_ar_fi_cerut_distrugerea_unor_probe