Tariceanu respinge criticile la adresa Senatului [1]

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, respinge, intr-o declaratie politica, criticile la adresa Senatului, precizand ca votul senatorilor in cazul Sova, nu a obstructionat mersul Justitiei

.

"În calitate de presedinte al Senatului am obligatia sa apar independenta sa in raport cu celelalte puteri ale statului si sa contribui la refacerea prestigiului acestei institutii. Exprimarea unor critici publice la adresa Senatului venite dinspre presa, retele de socializare, cetatenii care au tot dreptul sa se exprime liber, si chiar dinspre partide politice sunt absolut normale. Nu pot fi insa de acord cu critici publice venite dinspre alte autoritati ale statului sau componente ale acestora. (...) Tin sa subliniez ca, dupa votul de miercuri din Senat, nimic nu sta in calea procurorilor de caz de la DNA sa finalizeze ancheta si rechizitoriul si sa-l trimita in judecata pe dl. Sova. Senatul nu a incuviintat retinerea si arestarea senatorului Sova, dar nu a obstructionat in niciun fel continuarea urmarii penale pana la finalizarea ei, urmarire care se desfasoara fara restrictii, la fel ca in cazul oricaror cetateni anchetati in libertate", afirma Tariceanu, potrivit documentului remis sambata AGERPRES.

Presedintele Senatului aminteste ca a doua zi dupa votul din Senat, presedintele Romaniei a adresat CCR in limitele constitutionale "o cerere de solutionare a unui presupus conflict juridic de natura constitutionala" dintre Ministerul Public — Parchetul de pe langa Înalta Curte de Casatie si Justitie si Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei, pe de alta parte.

"Actiunile presedintelui Romaniei au fost acompaniate simultan de critici aduse Senatului din partea DNA si CSM. În realitate, nu exista un conflict de natura constitutionala, pentru ca Senatul a luat in dezbatere si s-a pronuntat prin vot asupra cererii de ridicare a imunitatii unui senator, fara depasirea limitelor acestei competente si exact in baza temeiurilor legale mentionate de solicitant (DNA) in cererea sa, respectiv, art. 24 din Legea 96/2006 (Statutul senatorilor si deputatilor) si art.172 din regulamentul Senatului. Ceea ce a declansat aceste critici este rezultatul votului si nu presupusul conflict, deci, putem vorbi despre o incercare de uzurpare a competentelor Senatului de catre alte autoritati, prin tentativa de a impune o solutie (deci, de a exercita in locul Senatului o competenta data acestuia prin Constitutie)", subliniaza Tariceanu.

Calin Popescu-Tariceanu explica faptul ca, potrivit articolului 72 din Constitutie, deputatii si senatorii nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte.

"Textul constitutional recunoaste astfel dreptul necenzurabil al Camerei parlamentare de a decide cu privire la retinerea si arestarea unui membru al sau, procedura utilizata chiar si in Parlamentul European. Se poate observa ca cele doua autoritati mentionate incearca negarea acestui drept al Parlamentului, prin tentativa impunerii unei solutii exterioare legislativului. Aceasta situatie ar anula principiul independentei puterilor in stat. Or, art. 69 din Constitutie interzice orice mandat imperativ", mai arata presedintele Senatului.

Tariceanu face precizari si cu privire la acuzatiile referitoare la aplicarea de catre Senat in cazul Sova a art. 24 din Legea 96/2006 (statutul senatorilor si deputatilor) si art.172 din Regulamentul Senatului.

"Cererea de incuviintare a retinerii si arestarii senatorului Sova, a fost facuta de DNA exact in baza art. 172 din Regulamentul Senatului, aflat in vigoare. Nu avem nicio indoiala ca, la momentul redactarii cererii, dna. procuror general stia cate voturi erau necesare pentru ca cererea DNA sa fie admisa. Cu toate ca am anuntat de doua ori in plen, de la microfonul presedintelui de sedinta, temeiul legal al validarii rezultatului votului, art. 24 din Legea 96/2006 (statutul senatorilor si deputatilor), nici in timpul sedintei plenului si in nici un alt moment anterior, nimeni nu a avut obiectii legate de constitutionalitatea acestor temeiuri", precizeaza presedintele Senatului.

Tariceanu aminteste teza de drept potrivit careia orice norma legala in vigoare se bucura de prezumtia de constitutionalitate, pana la invalidarea ei de catre CCR.

"Pe aceasta prezumtie se intemeiaza de altfel obligativitatea respectarii ei: nici o norma nu este inainte de pronuntarea judecatorului constitutional, inaplicabila si nu poate fi ignorata aplicarea ei fara ca cel care o face sa nu se puna el insusi in afara legii. Abia in acest caz, am putea vorbi de savarsirea infractiunii de abuz in serviciu. Aceasta inseamna ca, atata timp cat art. 172 din Regulamentul Senatului sau art. 24 din Legea 96/2006 nu au fost declarate neconstitutionale de CCR, aplicarea lor este obligatorie, in primul rand de conducerea Senatului", sustine Calin Popescu-Tariceanu.

Publicat de : ---
Data publicării: 30 Mar 2015 - 05:43
 
Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=45738&titlu=Tariceanu_respinge_criticile_la_adresa_Senatului