TOP 10 cei mai bogati parlamentari care vor pensii speciale. Deputat PSD: „E un act de dreptate, suntem cel mai prost platiti din Europa” [1]

--> Tweet 0 Comenteaza 0 Email Adresa de e-mail la care vrei sa primesti STIREA atunci cand se intampla Aboneaza-te

Pe primul loc in topul celor mai instariti parlamentari care au semnat proiectul de lege privind pensiile speciale si pe locul doi la nivelul intregului Parlament este deputatul UNPR Marin Anton

. Fost deputat PNL, fost deputat PMP, fost secretar de stat la Ministerul Mediului si la Ministerul Transporturilor, acum este la al doilea mandat de parlamentar si s-ar incadra la o pensie speciala de aproximativ 2.400 de lei.

Potrivit declaratiei sale de avere, Marin Anton are in conturi aproximativ trei milioane de euro, 29 de terenuri, trei apartamente, doua case de locuit si una de vacanta, un BMX X5, BMW M6 si un Mini Cooper, plus ceasuri si bijuterii (90.000 euro) si tablouri (peste 160.000 de euro) de peste 250.000 de euro.

La capitolul venituri, Marin Anton a declarat indemnizatia de parlamentar, dar si veniturile sotiei, in calitate de director la doua firme.

Marin Anton a fost contactat de gandul, insa nu a raspuns.

Citeste si Contacteaza-ti parlamentarul si intreaba-l de ce vrea pensie speciala. Lista celor 255 de senatori si deputati care vor un nou privilegiu

Pe locul doi in clasament urmeaza deputatul PSD Ion Raducanu. El este la primul mandat, fiind ales deputat UNPR de Timis. Pesedistul este pe locul 9 cand vine vorba despre suma detinuta in conturi la nivelul intregului Parlament si pe locul doi dintre semnatarii proiectului de lege privind pensiile speciale.

Potrivit declaratiei sale de avere, Raducanu detine trei imobile in Timisoara si un teren (o curte). Nu are masina declarata, insa are bijuterii in valoare de 15.000 de euro. In conturi mai are ”doar” 470.000 de euro, in conditiile in care, in urma cu un an, avea aproximativ 560.000 de euro.

Venituri obtine, pe langa indemnizatia de parlamentar, din dividende, dar si salariile sotiei, director la o firma si consilier la alta firma.

Ion Raducanu a fost contactat de gandul, insa nu a raspuns.

Un alt semnatar al proiectului de lege este deputatul PNL Vasile Varga, cel care ocupa si locul trei in topul celor mai instariti dintre initiatorii proiectului. El a declarat sase terenuri intravilane, o casa de vacanta la Lepsa, Vrancea, doua case de locuit in Braila si doua spatii comerciale, un Mercedes, o ambarcatiune si un Audi A8. Tot in declaratia de avere apar si obiecte de arta in valoare de 4.000 de euro, bijuterii de 60.0000 de euro, in timp ce veniturile sale constau in indemnizatia de parlamentar, activitati notariale si chirii.

Vasile Varga a spus ca-si va retrage semnatura si ca nu va vota proiectul de lege privind pensiile speciale, mai ales ca Alina Gorghiu a anuntat ca PNL nu sustine aceasta initiativa.

Un deputat care a incercat si in trecut sa reintroduca pensiile speciale pentru parlamentari este pesedistul Anghel Stanciu. Deputat de Iasi, aflat la al saselea mandat in Parlament, pesedistul nu are niciun teren, ci doar un apartament. Cu toate acestea, in conturi are aproximativ 230.000 de euro.

In calitate de profesor Universitar, presedinte al Academiei oamenilor de Stiinta si al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice, Anghel Stanciu are venituri si din aceasta zona, pe langa indemnizatie.

”E un act de dreptate, se trage cu toate tunurile catre Parlament”

Pe locul cinci in clasament urmeaza deputatul PSD Ciprian Nica. Si el a semnat proiectul de lege privind pensiile speciale pentru alesi, asta desi are in conturi aproximativ 200.000 de euro. Potrivit declaratiei de avere, Nica are un apartament cu patru camere, unul cu doua camere, o casa mostenita, o alta casa veche, plus un spatiu comercial in care are biroul notarial.

El a mai declarat si doua masini Dacia Logan si un Audi A8, bijuterii de 5.000 de euro si obiecte de arta de 5.000 de euro.

”Am reparat  nedreptatile comise de guvernarea Boc si Basescu, care a taiat pensiile, salariile, care a marit TVA-ul, care a inchis spitalele si din 2012 am reusit sa reparam o mare parte din aceste probleme. Consider ca e un act de dreptate intr-o tara normala, in conditiile in care si parlamentarii sunt cei mai prost platiti din toata Europa, mai ales ca, in momentul de fata, se trage cu toate tunurile din toate directiile catre Parlament, ceea ce nu este normal. Poate nu e oportun, dar e necesar sa se revina si la parlamentari pentru ca Parlamentul este organul suprem legislativ al tarii. Multi vin si muncesc acolo. E adevarat ca avem si noi uscaturile noastre, nu exista padure fara uscaturi, dar o sa facem curatenie”, a declarat Nica pentru gandul.

Intrebat despre cei 200.000 de euro din conturile sale, deputatul PSD a fost rezervat. ” Este munca mea de 30 de ani, sunt conturile familiei mele.  Am strans banii tot timpul, nu i-am cheltuit”, a conchis el.

Urmatorul in top este deputatul PSD  Viorel Stefan, aflat la al cincilea mandat in Parlament, primele trei fiind de senator. Astfel, el s-ar califica la o pensie speciala de 4.000 de lei. Este presedintele comisiei de buget din Camera Deputatilor, iar numele lui a fost vehiculat pentru a prelua Ministerul Finantelor, dupa ce Darius Valcov si-a dat demisia

Potrivit declaratiei sale de avere, in conturi are tot aproximativ 200.000 de euro, un teren intravilan, un apartament si o casa de locuit. In plus, el a mai declarat si un Seat Ibiza si o Toyota Auris.

Are venituri din indemnizatie, dividende si dobanzi bancare, plus salariul sotiei, care lucreaza la firma.

Stanciu Zisu este un deputat discret, care rar poate fi vazut in aparitii publice. Cu toate acestea, el are, potrivit declaratiei de avere, 70 de terenuri si 12 imobile (11 apartamente si un spatiu comercial), bijuterii din aur si ceasuri de 18.000 de euro, iar in conturi are aproximativ 104.000 de euro.

Si el a semnat proiectul de lege privind pensiile speciale, asta desi are venituri si din chirii, terenuri date in arenda si dobanzi bancare.

Stanciu Zisu a fost contactat de gandul, insa nu a raspuns.

FOTO: Gandul.info

Un alt semnatar destul de instarit este si Ciprian Rogojan, senator UNPR de Maramures.

A intrat in Parlament pe listele PDL, fiind ginerele fostului ministru al Economiei, Ion Ariton. Intre timp, dupa divortul de Ioana Ariton, a venit si divortul de PDL, Rogojan alegand sa se inscrie in PMP. Nu dupa mult timp, in care a stat alaturi de Elena Udrea, Rogojan s-a razgandit iar si s-a inscris, imediat dupa esecul Elenei Udrea la alegerile prezidentiale, in UNPR.

Are 15 terenuri in Baia Mare, majoritatea agricole, si doua case de locuit. Potrivit declaratiei sale de avere, are in conturi aproximativ 90.000 de euro, un Audi A6 si un Logan. Nu are alte venituri constante, in afara de indemnizatia de senator. Cu toate acestea, el este fost membru al formatiei Sistem.

Ciprian Rogojan a fost contactat de gandul, insa nu a raspuns.

Denes Seres, chestor al Camerei Deputatilor, ales pe listele UDMR, este la al saselea mandat de parlamentar, primele trei fiind de senator. Astfel, daca proiectul de lege pe care l-a semnat ar fi adoptat, ar primi o pensie speciala de 4.000 de lei.

Potrivit declaratiei sale de avere, Denes Seres are si opt terenuri, un apartament, o casa de locuit si un tractor

Camelia Khraibani, deputat PSD de Gorj la primul mandat, a semnat si ea proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor.

Potrivit declaratiei de avere, ea are 11 terenuri si sapte imobile: doua apartamente in Gorj si Bucuresti (un leasing pe numele fiicei), trei apartamente in Liban mostenite de la sot, o casa de locuit in Gorj si un spatiu comercial. Mai mult, ea a declarat si un autotorism Volkswagen si un Audi A4, plus bijuterii de 10.200 de euro.

Are un singur cont la Banca Libaneza din 2011, in care a strans echivalentul a 55.000 de euro.

2. VEZI AICI CONTACTELE DEPUTATILOR PSD CARE AU SEMNAT PROIECTUL DE LEGE

3. VEZI AICI CONTACTELE SENATORILOR PSD CARE AU SEMNAT PROIECTUL DE LEGE

4. VEZI AICI CONTACTELE PARLAMENTARILOR PNL CARE AU SEMNAT PROIECTUL DE LEGE

5. VEZI AICI CONTACTELE PARLAMENTARILOR UDMR SI AI CELORLALTE MINORITATI CARE AU SEMNAT PROIECTUL DE LEGE

6. VEZI AICI CONTACTELE PARLAMENTARILOR PC-PLR CARE AU SEMNAT PROIECTUL DE LEGE

7. VEZI AICI CONTACTELE PARLAMENTARILOR DEMOCRAT-POPULARI SI INDEPENDENTI CARE AU SEMNAT PROIECTUL DE LEGE

 Ce spune proiectul de lege

255 de deputati si senatori au depus un proiect de lege prin care ar urma sa beneficieze de pensii speciale pentru activitatea parlamentara. Este vorba despre o modificare la Statutul deputatilor si senatorilor care, daca ar fi adoptata, parlamentarii cu un mandat ar primi o indemnizatie speciala de 1.200 de lei, cei cu doua mandate -2.400 de lei, iar cei cu cel putin trei mandate- 4.000 de lei. Desi pe lista de initiatori ai proiectului de lege sunt si 23 de liberali, co-presedintele PNL Alina Gorghiu a anuntat ca partidul nu sustine acest proiect si ca mai multi liberali care apar ca initiatori isi vor retrage semnatura.

Aproape jumatate dintre parlamentari au depus, in cursul zilei de joi, un proiect de lege care modifica Statutul deputatilor si senatorilor si care, daca ar fi adoptat, le-ar permite alesilor sa beneficieze de o indemnizatie speciala pentru activitatea de parlamentar, dupa varsta de pensionare.

Concret, in proiectul de lege se prevede faptul ca suma pe care fiecare deputat sau senator ar urma sa o primeasca se calculeaza  prin inmultirea 0,55% din indemnizatia bruta lunara de parlamentar cu numarul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de cate ori se va majora sau indexa indemnizatia parlamentarilor si se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii.

Mai precis, deputatii si senatorii cu un mandat ar primi, in baza acestor calcule, in jur de 1.200 de lei, cei cu doua mandate - 2.400 de lei, iar cei cu cel putin trei mandate- 4.000 de lei.

Proiectul a fost semnat de 255 de parlamentari, dintre care 180 sunt de la PSD, 23 de la PNL, 19 de la PC-PLR, 14 de la UDMR, 8 de la grupul Democrat-Popular, 8 independenti si trei reprezentanti ai minoritatilor.

Gandul va propune un exercitiu de transparenta si va invita sa va contactati deputatul si senatorul, daca acesta se afla pe lista de sustinatori ai pensiilor speciale pentru parlamentari, si sa-i intrebati de ce considera ei ca au nevoie de aceasta suplimentare de venit. AICI gasiti toate contactele deputatilor si senatorilor care au semnat acest proiect de lege.

  Citeste si „Sunt alegator din colegiul dvs., de ce vreti pensie speciala?”. Incognito Gandul printre parlamentari. „Observ ca e o pozitie a societatii impotriva. V-as invita la mine la birou” Citeste si Contacteaza-ti parlamentarul si intreaba-l de ce vrea pensie speciala. Lista celor 255 de senatori si deputati care vor un nou privilegiu Citeste si LISTA celor 255 de parlamentari care vor PENSII SPECIALE. Initiatori: E un drept firesc pentru cei care au fost in slujba cetatenilor Citeste si Deputatul Craciunescu, unul dintre cei 250 de alesi care vor sa-si dea PENSIE SPECIALA: „Cine are pensii mici ori n-a muncit toata viata, ori a muncit foarte putin la CAP”
Publicat de : ---
Data publicrii: 20 Apr 2015 - 15:39
 

Link tire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=46133&titlu=TOP_10_cei_mai_bogati_parlamentari_care_vor_pensii_speciale__Deputat_PSD__aE_un_act_de_dreptate__suntem_cel_mai_prost_platiti_din_Europaa