Iohannis mimeaza dialogul cu imprumutatii in CHF

     *  Presedintele i-a redirectionat pe clienti catre Parlament
     *  Nicio autoritate a statului, fie ea legislativa, administrativa sau bancara, nu a identificat vreo solutie pentru rezolvarea problemei creditelor in franci elvetieni
       Presedintele Klaus Iohannis, care doreste o "Romanie a lucrului bine facut", propunandu-si sa realizeze acest lucru "pas cu pas", conform sloganurilor sale din campania electorala, i-a redirectionat pe cei imprumutati in franci elvetieni (CHF) catre Comisia pentru buget din Camera Deputatilor

.
     Astfel, seful statului a refuzat dialogul cu debitorii, care-i solicitasera o intrevedere ca sa-si exprime punctul de vedere legat de criza creditelor in CHF, in conditiile in care francul elvetian inregistreaza maxime dupa maxime, in raport cu leul, ceea ce face ca ratele sa fie din ce in ce mai greu de platit.
     Raspunsul lui Iohannis a fost transmis tocmai de pe email-ul procetatean@presidency.ro, in ziua de 11 martie 2014, dupa doua luni in care nicio autoritate a statului, fie ea legislativa, administrativa sau bancara, nu a identificat vreo solutie pentru rezolvarea problemei creditelor in franci elvetieni, izbucnita in data de 15 ianuarie anul curent (dupa ce Banca Elvetiei a suspendat pragul de 1,2 CHF/euro impus in 2011).
     "Va multumim pentru increderea acordata cat si pentru faptul ca ati ales sa va adresati Presedintelui Romaniei, domnul Klaus Iohannis.
     Problema sesizata de dumneavoastra precum si de alti cetateni romani aflati intr-o situatie similara este in prezent in atentia Comisiei pentru buget, finante si banci a Camerei Deputatilor, careia va recomandam sa va adresati", arata mesajul venit de la presedintie si semnat de Consilierul de Stat Gabriel Cristian Piscociu.
     Redirectionarea consumatorilor catre Camera Deputatilor vine in conditiile in care, pana acum, in Parlament nu a fost adoptata nicio initiativa care sa-i ajute pe imprumutatii in CHF.
     Dimpotriva, parlamentarii au renuntat la proiectele care vizau conversia creditelor in franci elvetieni la un curs istoric sau la unul mediu si au depus o serie de amendamente la initiativa privind falimentul personal.
     In scrisoarea transmisa presedintiei de clientii bancari in data de 9 februarie 2015, acestia amintesc de o "proasta gestionare de catre institutiile abilitate a situatiei acestor credite, atat in perioada de acordare, precum si in perioada crizei sau a prezentei conjuncturi" si "interpreteaza" drept "partinitoare" atitudinea BNR, defavorizandu-i pe consumatori, in favoarea bancilor.
     Ieri, pe pagina de socializare a Grupului clientilor cu credite in CHF, Catalin Voivozeanu, unul dintre initiatorii grupului si unul dinte semnatarii petitiei transmise institutiei prezidentiale, mentiona: "Mugur Isarescu i-a prezentat Presedintelui Romaniei punctul de vedere. Asta am vrut si noi, dar eram probabil prea putini (cateva sute de mii - titulari de contracte impreuna cu familia) si lipsiti de importanta. Cand judeci ceva trebuie sa cunosti ambele variante, altfel nu-ti poti forma o parere pertinenta".
     Facand referire la raspunsul transmis de presedintie, domnia sa adauga: "Va rog sa cititi cu atentie. Mai ales ce i-am cerut Presedintelui. Sa vedeti ce fel de Presedinte avem. Un om care sta pe un piedestal si nu doreste sa se implice in nimic. Bibelou de portelan. Nu am nicio afinitate politica, putea sa fie Ponta sau Papa de la Roma, chiar nu ma intereseaza, dar totusi, nu i-am cerut decat sa ne primeasca, sa ne asculte punctul de vedere si Nu sa faca ceva, stim si noi ca nu are atributii in domeniu. Consider ca nu a jucat fair play, primindu-l doar pe Mugur Isarescu si a ascultat doar varianta acestuia. Sper ca Presedintele sa nu fi citit adresa noastra, sa fie doar un raspuns in batjocura dat de un consilier al sau. Chiar si asa este inadmisibil un astfel de raspuns. Asta este portita lui de scapare. I-am ridicat-o si la fileu ca tot ii place tenisul. Nu am postat aceste lucruri pana acum avand motive intemeiate. Nu am vrut sa afectam in vreun fel actiunile viitoare".
     Imprumutatii in CHF au invitat la negociere bancile care au acordat credite in franci elvetieni.
     "Incercam si varianta negocierii, asa cum ne-a indemnat BNR-ul si o parte din deputati. Daca nici prin negocieri nu vom rezolva nimic, vom avea probe pentru demonstrarea relelor intentii manifestate de banci si bunavointa noastra de a gasi o solutie amiabila. Daca nici asta nu functioneaza, ne ramane legea conversiei si/sau actiunile in instanta", a mai scris Catalin Voivozeanu, adaugand: "Trebuie sa intelegem ca vocea strazii este cea care face si desface, cea care poate cladi sau darama un sistem. Probabil nu s-a copt inca acest lucru. Poate ne mai trebuie timp sa intelegem ce inseamna libertatea de exprimare in grup sau individual.
     Ca exemplu, va spun cum au iesit in strada fermierii din Bruxelles, poveste adevarata pe care mi-a relatat-o un fost Presedinte al Comisiei de agricultura a UE, acum 10-12 ani.
     Agricultorii protestau in strada, iar in cladirea comisiei DGAGRI avea loc o sedinta a membrilor comisiei. In sala de sedinte puteai ajunge cu liftul, iar usile acestuia se deschideau chiar in camera respectiva. In timpul sedintei s-a auzit soneria liftului, usile s-au deschis si a iesit o vaca. Concluzia a fost ca oamenii, indivizii, societatea civila in general au puterea - prin libertatea de exprimare - sa ajunga acolo unde si-au propus, sa forteze institutiile sa le rezolve problemele si sa-si impuna punctul de vedere".
     Potrivit BNR, care nu ia in calcul si creditele externalizate, un numar de 75.000 de persoane au credite in franci elvetieni.   
Publicat de : ---
Data publicării: 21 Apr 2015 - 05:52
 

Link știre