Senatul a adoptat Legea finantarii partidelor, trimisa de seful statului la reexaminare [1]

Autor: C

. S.

Senatorii prezenti in plen au adoptat, miercuri, proiectul de lege privind finantarea partidelor politice si a campaniilor electorale, in sensul in care au adoptat in totalitate modificarile din cererea de reexaminare, adresata, in urma cu aproape doua saptamani, de catre seful statului, si trecute la capitolul obiectii in respectiva solicitare.

 

Este vorba despre Proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 334/2006 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale, initiat de catre cinci senatori si trei deputati: Doina Federovici si Gabriela Firea- senatori PSD;  Puiu Hasotti – senator PNL;  Ilie Sarbu- senator PSD; Mircea Draghici – deputat PSD; Andrei Gerea – deputat PNL; Marian Neacsu – deputat PSD.

Inainte de Pasti, mai precis pe 10 aprilie, Klaus Iohannis anunta ca a trimis Parlamentului, spre reexaminare, mentionand faptul ca, in forma trimisa presedintelui spre promulgare, proiectul nu a beneficiat de dezbatere in ambele Camere ale Legislativului. “Prin cererea de reexaminare, Presedintele Romaniei solicita clarificarea normelor care privesc imprumuturile acordate partidelor de persoane fizice si juridice, donatiile, controlul finantarii, precum si clarificarea unor prevederi susceptibile a incalca principiul pluralismului politic”, se mentiona, la data respectiva, in comunicatul Presedintiei.

Mai mult, in cursul zilei trecute, pe pagina oficiala de Facebook a sefului statului aparaea urmatorul mesaj: Nu promulg legi care incalca principii constitutionale sau care au lacune juridice. In ultimii 25 de ani, de foarte multe ori, legislatia prost facuta a dus la stagnare si a incurajat coruptia”.

Votul final va fi dat de catre Camera Deputatilor, care are calitatea de for decizional.


Publicat de : ---
Data publicării: 23 Apr 2015 - 05:37
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=46254&titlu=Senatul_a_adoptat_Legea_finantarii_partidelor__trimisa_de_seful_statului_la_reexaminare