Piperea a cerut retrimiterea Legii insolventei particularilor in Parlament

     *  Banca Mondiala va dezbate in Parlament atat Legea insolventei societatilor comerciale, cat si Legea insolventei persoanelor fizice
       Gheorghe Piperea a cerut Presedintiei, printr-o petitie, retrimiterea Legii insolventei persoanelor fizice in Parlament, pe motive de neconstitutionalitate, anunta avocatul pe pagina sa de socializare

.
     "Cei ce isi vor fi gasit timp pentru a citi cele cinci pagini ale sesizarii vor gasi si alte motive pentru care legea este defavorabila consumatorilor", arata domnia sa.
     Gheorghe Piperea a precizat si faptul ca, in data de 11 iunie, va avea loc o dezbatere la Camera Deputatilor, pe marginea legislatiei insolventei persoanelor juridice, la un an de la aprobarea sa, in cadrul discutiilor urmand sa fie abordata si noua lege a insolventei persoanelor fizice.
     Avocatul va participa la dezbatere, raspunzand, astfel, invitatiei Bancii Mondiale.
     Domnia sa a declarat, recent, in cadrul unui eveniment pe teme de drept, ca Legea insolventei persoanelor fizice, adoptata in plenul Camerei Deputatilor, are probleme de constitutionalitate: "Aceasta insolventa nu mai este una judiciara, nu mai este judiciara decat in faza de lichidare, lichidare care se termina in sase luni de zile si care se termina, evident, cu vanzarea tuturor bunurilor debitorului, celor care sunt sesizabile, prima si cea mai importanta valoare din patrimoniu fiind casa personala sau familiala a debitorului".
     Deputatul PSD Ana Birchall, initiatorul proiectului, ne-a explicat: "Va fi constituita o comisie (n.r. nationala) de insolventa, cel mai probabil alcatuita din reprezentanti ai anumitor autoritati, cum ar fi ANPC, BNR etc., care va monitoriza modul de rambursare a datoriilor. Daca cineva nu va fi de acord cu procedura stabilita in cadrul acestei comisii, atunci se poate face contestatie si se merge in instanta. Astfel, degrevam instantele de o serie de dosare, iar debitorul, care va putea propune modul de rambursare a datoriilor, pentru ca are acest drept, nu va mai fi nevoit sa astepte o lunga perioada de timp ca sa ia instanta o decizie".
     Practicienii in insolventa sustin ca aceasta masura a fost solicitata chiar de justitie, care nu detine logistica necesara pentru coordonarea unui numar ridicat de dosare pe aceasta speta.
     Liviu Stancu, secretar de stat in Ministerul Justitiei, a subliniat ca Legea insolventei persoanelor fizice va avea un impact major asupra structurilor din justitie, fiind necesara suplimentarea numarului de magistrati, a personalului auxiliar si a spatiilor logistice aferente.
     Ana Birchall a subliniat ca proiectul pe care l-a initiat este "echilibrat si nu favorizeaza nici debitorul, nici creditorul, ci principiul de drept al egalitatii de instrumente juridice si ii permite debitorului de buna-credinta sa isi poata reesalona datoriile, evitand executarea silita".
     Potrivit domniei sale, din momentul deschiderii insolventei, nu mai sunt acumulate penalitati, orice procedura de executare silita fiind stopata.
     Comunitatea bancara apreciaza ca noua lege asigura un cadru de reglementare mai echilibrat fata de proiectele puse in discutie in ultimii cinci ani.
     In opinia lui Steven van Groningen, presedintele Consiliului Patronatelor Bancare din Romania (CPBR), este foarte bine ca a avut loc un dialog real in comisiile de specialitate ale Parlamentului pe marginea acestei legi.
     Domnia sa a declarat ca se asteapta la o lege mai echilibrata decat propunerile initiale: "Important este sa producem efecte in societate si, pentru acest lucru, trebuie sa asteptam normele de fundamentare si sa vedem cum va fi aplicata. Important este sa avem o lege a insolventei pentru persoanele fizice, care este un lucru normal si sa fie implementata astfel incat sa aiba efectul scontat".
     Reprezentantii Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) ne-au precizat: "Consideram ca este foarte important ca debitorii interesati sa acceseze aceasta procedura sa se informeze corespunzator, intrucat legea introduce o serie de restrictii pe tot parcursul cadrului de reglementare".
     Acestia mentioneaza ca Legea privind procedura insolventei persoanelor fizice nu inseamna stergerea de datorii.   
Publicat de : ---
Data publicării: 04 Iun 2015 - 05:38
 

Link știre