Bani fierbin?i pentru CE Hunedoara [1]

Guvernul va imprumuta  Complexul Energetic Hunedoara cu 167 milioane lei, ca ajutor de stat individual pentru salvare, decizie ce vine cu o intarziere de doua luni dupa ce ajutorul a fost acceptat de catre Comisia Europeana

.

Ajutorul acordat de stat Complexului Energetic Hunedoara este  insa  conditionat de prezentarea unor garantii, totodata conducerea CE Hunedoara avand obligatia de a redacta un plan de lichidare voluntara daca imprumutul nu este restituit sau daca unitatea nu va prezenta  un program de restructurare.

Imprumutul va fi acordat in doua transe, pe o perioada de sase luni, pentru acoperirea necesarului de lichiditati, pe baza unei analize economico-financiare realizate de Eximbank, iar valoarea garantiilor va trebui sa acopere cel putin 120% din imprumut. Agentia Nationala de Administrare Fiscala va institui sechestre asiguratorii asupra unor bunuri imobile, conform unei decizii adoptate ieri de Guvern. Prima transa din imprumut va fi in cuantum de 98,4 milioane lei, iar a doua transa se va ridica la 68,5 milioane lei, aceasta a doua transa fiind insa conditionata de rambursarea unui alt imprumut pe care Guvernul l-a mai acordat complexului energetic, in luna mai, pentru trei luni, in valoare de 40 milioane lei.

CE Hunedoara va restitui imprumutul din surse proprii, dar va putea beneficia de o prelungire a perioadei de acordare a imprumutului in cazul in care prezinta un program de restructurare avizat si de Comisia Europeana.

Daca in termen de sase luni nu este prezentat un plan de restructurare sau nu este indicata dovada restituirii imprumutului, compania va fi obligata sa prezinte un plan de lichidare voluntara.

O alta conditie pentru acordarea imprumutului este ca banii nu vor fi alocati pentru sectorul carbunelui, activitatea miniera a societatii urmand sa fie separata legal de celelalte activitati. CE Hunedoara are in subordine patru exploatari miniere, anume Lonea, Livezeni, Vulcan si Lupeni.

Bete in roate?

Exista insa mai multe semne de intrebare privind modul in care Guvernul s-a pozitionat fata de CE Hunedoara si dorinta sincera a acestuia de a salva termo-energetica. Primul semn de intrebare priveste cauza pentru care,  desi a fost aprobat la data de 21 aprilie 2015 de catre Comisia Europeana, ajutorul a primit avizul Guvernului de abia ieri, deci cu doua luni intarziere. Neprimirea imprumutului a creat greutati Complexului Energetic. \'Neincasarea ajutorului de salvare in forma in care a fost acesta aprobat la 21 aprilie 2015 de catre Comisia Europeana a redus sansele societatii de a achizitiona, in integralitate, certificatele de emisii de gaze cu efect de sera care ii reveneau (…) potrivit prevederilor HG\', spunea intr-un comunicat de presa din aprilie conducerea CE Hunedoara.

Un al doilea semn de intrebare priveste inchiderea celor doua termocentrale ale CE Hunedoara, anume Mintia si Paroseni, in urma cu sase zile, de catre Garda de Mediu din cauza de nerespectare a cerintelor de mediu. \'Este evident ca o institu?ie a statului, Garda de Mediu, raspunde la comenzile politice ale PSD-ului ?i alia?ilor sai, luand masura sistarii activita?ii termocentralelor Mintia ?i Paro?eni, iar asta pentru ca liderii politici ai acestor partide nu i?i asuma responsabilitatea unei astfel de decizii\', a spus imediat dupa inchiderea termocentralelor deputatul Bogdan Timpau, co-presedinte al PNL Hunedoara.

Cele doua unitati au fost repornite dupa ce conducerea CE Hunedoara a atacat in justitie decizia Garzii de Mediu.

Vor ajunge banii?

In conditiile in care Comisia Europeana a impus o limitare drastica a emisiilor poluante provenite de la unitatile industriale, printre care si cele ale termocentralelor, si in conditiile in care aceste unitati nu sunt sustinute financiar de stat sau de  producatorii de energie ieftina, este greu de  crezut ca pe termen lung CE Hunedoara sau alte unitati similare vor rezista. Doar la Hunedoara investitiile de mediu necesare sunt uriase, respectiv 124 milioane euro. \'La Paroseni, trebuie sa finalizam instalatia de desulfurare, proiect care este inceput, iar la Deva (Minitia –n.red.) ar trebui o alta instalatie pentru Grupul III. Grosso modo, ar fi nevoie de aproximativ 124 de milioane de euro\', spune directorul general CE Hunedoara, Constantin Jujan.

Una dintre solutii ar fi fost functionarea termocentralelor integrat in complexuri energetice mari care sa balanseze preturile mari ale energiei termo cu cele mici ale energiei hidro sau nucleare, model folosit in multe tari din UE. Solutia a fost propusa in Romaania in perioada 2006-2007, insa a fost uitata. \'Asa trebuie sa fie, un mixt de energie in cadrul unui complex. S-a incercat cred ca in 2006, se voia o singura companie energetica in Romania, ulterior doua companii mai mari, a existat opozitie, nu s-a reusit si suntem acolo unde meritam. Nu exista strategie energetica la nivel national ?i energia termo nu poate concura cu celelalte caci este foarte scumpa – si nu numai la noi\', spune directorul general al unui mare complex energetic, sub protectia anonimatului. 

Incaltaminte iarna barbati comenteaza /* (c)
Publicat de : ---
Data publicării: 01 Iul 2015 - 05:26
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=48145&titlu=Bani_fierbin?i_pentru_CE_Hunedoara